9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:01
No menu items!

VIDEO Accident grav pe A1. Opt victime, după ce un microbuz a intrat într-un TIR

spot_img

Un microbuz în care se aflau opt persoane a fost implicat, vineri dimineaţa, într-un accident pe A1, pe sensul de mers Sebeş – Deva, pe raza localităţii Aurel Vlaicu.

„Sunt opt victime care au nevoie de asistenţă medicală, din care trei sunt în stare bună, la o primă evaluare, şi cinci victime cu traumatisme, care, cel mai probabil, vor fi transportate la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Radu Botezan.

La faţa locului au fost trimise patru ambulanţe SMURD, de ISU Alba şi Hunedoara. De asemenea, au fost alertate atât forţe ale ISU Alba, respectiv ale Gărzii de Intervenţie Sebeş, cât şi ale ISU Hunedoara – Detaşamentul de Pompieri Orăştie.

Dupa evaluările medicale, 7 dintre pasageri au fost transportați la trei spitale, trei în Orăştie şi câte doi în Deva şi Hunedoara. O persoană nu a necesitat transportul la spital, rămânând la locul accidentului.

„Toate victimele au fost conştiente şi cooperante”, a menţionat Radu Botezan.

Sursa Foto:alba24.ro