11.5 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 3:30
No menu items!

Integrarea în Zona Euro este cel mai important reper ratat de România, Cehia, Ungaria și Polonia (Analiză)

spot_img

Intrarea în Zona Euro rămâne o problemă deschisă pentru mai multe țări din Europa Centrală și de Est, și anume Cehia, Ungaria, Polonia și România, potrivit unei analize publicate joi de grupul bancar Erste.

”Deși îndeplinirea criteriilor de la Maastricht s-ar putea dovedi o provocare la scurt timp după seria de șocuri (pandemia și războiul din Ucraina), o privire asupra stadiului de dezvoltare și a nivelului de convergență a veniturilor și prețurilor pare încurajatoare, în special pentru Cehia. Comparativ cu stadiul actual de dezvoltare a Cehiei, doar Slovenia și Cipru aveau niveluri de convergență mai ridicate în momentul aderării la Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II)”, se arată în doumentul citat.

Ungaria, Polonia și România sunt, de asemenea, mai dezvoltate decât erau majoritatea țărilor din ERM II în momentul intrării lor în mecanism.

”Deși putem considera că Cehia este cea mai pregătită din punct de vedere al dezvoltării, o mare parte a publicului din Cehia consideră că adoptarea euro ar avea consecințe negative. Pe de altă parte, populația ungară este cea mai favorabilă în ceea ce privește consecințele adoptării euro: 63% o susțin. Cu toate acestea, forintul ungar a fost cea mai volatilă monedă din regiune în ultimii ani”, se mai arată în analiza Erste.

În 2019, la cea mai recentă validare în Parlament a unui nou mandat de cinci ani ca guvernator al BNR, Mugur Isărescu a afirmat că obiectivul pentru intervalul care se termină în 2024 este aderarea la Zona Euro.

Pentru aderarea la spațiul monetar comun, statele UE trebuie să îndeplinească o serie de criterii de convergență nominală și reală.

Criteriile de convergență nominală sunt:

  • Stabilitatea prețurilor / Inflație redusă

  • Finanțe publice solide și sustenabile / Deficite și datorie publică sub control

  • Stabilitatea cursului de schimb

  • Ratele dobânzilor pe termen lung să fie la un nivel redus

Criteriile de convergență reală se referă la dinamica PIB și la nivelul veniturilor populației.

Nivelurile de convergență ale statelor din Zona Euro în momentul aderării la ERM II + cele patru state din ECE

– pe axa verticală: nivelul de convergență al prețurilor

– pe axa orizontală: convergența PIB/capita

V. B.