SCANDALUL DEZINFECTANȚILOR. Iohannis: “Din experiența mea, SRI și-a făcut datoria. Nu îmi amintesc de nicio informare care s-ar fi referit la un anumit producător”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Serviciul Român de Informații (SRI) şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte informarea factorilor de decizie în problema dezinfectanţilor, dar anumiţi demnitari nu au citit cu atenţie aceste informări sau le-au ignorat bună-ştiinţă.

“SRI şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte situaţia din sănătate”, a spus Klaus Iohannis, întrebat în legătură cu informările pe care serviciul le-a transmis autorităţilor.

Şeful statului a adăugat se bazează pe experienţa sa atunci când spune că serviciul şi-a făcut datoria.

“Nu am avut nici un moment impresia că SRI face parte sau încearcă să acopere anumite nereguli. Însă SRI produce ceea ce se numeşte informări. Informările sunt destinate persoanelor care au atribuţii, care au putere de decizie în sistemele despre care se vorbeşte în informarea respectivă. Şi atunci, este evident că anumiţi demnitari nu au citit cu atenţie aceste informări sau le-au ignorat cu bună-ştiinţă “, a spus Iohannis.

Şeful statului a mai precizat că în cazul în care anumite persoane au încălcat legea, aşteaptă ca procurorii să le găsească şi să le “predea justiţiei”. “Eu cred că SRI şi-a făcut datoria – când a avut semnale că ceva nu funcţionează bine, a sesizat, dar unele autorităţi cred că nu şi-au făcut treaba foarte bine. Dacă au fost persoane care, cu bună ştiinţă, au încălcat legea, atunci, evident, mă aştept de la procurori să îi găsească şi să îi predea Justiţiei”, a spus Iohannis.

Iohannis a mai spus că informările sunt destinate doar unei categorii de demnitari, fiind cu titlu de secret şi strict secret.

Întrebat de ce procurorii nu au reacţionat la informările SRI, Klaus Iohannis a afirmat şefii instituţiilor vor trebui să verifice dacă au ajuns la instituţiile respective informările, dacă au fost luate în seamă şi dacă nu, de ce. “Avem procurori noi, avem procuror general nou, procuror şef la DNA reînvestit pentru rezultate bune, avem procuror şef destul de nou la DIICOT, aştept să-şi facă treaba. Inspecţia Judiciară să verifice, să facă ordine”, a mai spus şeful statului, menţionând că va cere acest lucru, în calitatea sa de şef al CSAT.

Șeful statului a mai precizat că, în ceea ce-l privește, nu-și amintește de nicio discuție sau informări care să se fi referit la un anumit producător:  “Anumite informări ajung la Adiministrația Prezidentială, dar ele sunt redirecționate către consilieri. (…)Nu îmi amintesc de nicio discuție sau informare care s-ar fi referit la un anumit producător, dar au existat informații despre anumite nereguli din spitale. Imediat după <<Colectiv>>, am primit informări despre neregulile din spitale.”

Șeful statului a spus că va solicita SRI să verifice dacă unele din informări pot fi făcute publice.

Iohannis a adăugat că ceea ce îşi doreşte este “să reparăm sistemul”.

“Ceea ce îmi doresc eu este să reparăm sistemul de sănătate. Din acest motiv am avut mai multe discuţii cu ministrul interimar al Sănătăţii, cu prim-ministrul Dacian Cioloş, care mi-a prezentat concluziile pe care le-a tras, am discutat pe marginea lor şi am ajuns la soluţii care, în mod paradoxal, sunt destul de simple, oricine putea să le găsească dacă şi-ar fi dorit – trebuie clarificate norme şi trebuie clarificate proceduri. Norme pentru a şti ce condiţii trebuie să îndeplinească, de exemplu, aceşti dezinfectanţi, proceduri pentru a şti cum se achiziţionează acest material specific, pentru a elimina subiectivitatea din achiziţia publică făcută de unele unităţi spitaliceşti”, a spus preşedintele.

R.D.

NICIUN COMENTARIU