21.1 C
București
vineri, 27 mai 2022 - 0:15
No menu items!

Rafila vrea renegocierea contractelor de achiziţie pentru vaccinurile anti-COVID

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vrea renegocierea contractelor de achiziţie a vaccinurilor împotriva COVID-19, acestea fiind valabile până în 2023 şi prevăd cumpărarea unor cantităţi mari.  

„A fost un mecanism complex de gestionare a vaccinurilor pentru că a fost acel Comitet Naţional CNCAV, a fost implicat Ministerul Apărării, care asigura sprijinul logistic şi inclusiv depozitarea acestor vaccinuri. Expirarea vaccinurilor nu este un proces nemaiîntâlnit, dar expirarea vaccinurilor în cantitate mare, şi lucrul ăsta e posibil să se întâmple şi în perioada următoare, dacă interesul pentru vaccinare este redus şi dacă şi interesul pentru a-l cumpăra din partea altor ţări sau chiar pentru a-l primi gratuit este, de asemenea, scăzut. Eu am avut această preocupare din primul moment şi am reuşit să vând practic tot vaccinul primit de la compania Pfizer în luna ianuarie şi în luna februarie. Deci am vândut 6,5 milioane de doze către Germania şi către Ungaria”, a declarat Alexandru Rafila, vineri, într-o conferinţă de presă, la Craiova.

Ministrul Sănătății a subliniat că doreşte renegocierea contractelor de achiziţie a vaccinurilor anti-COVID, care sunt valabile până în 2023.

„Aceste obligaţii contractuale au avut două elemente, dacă vreţi, unul legat de poziţia şi negocierea realizată la nivelul Comisiei Europene cu principalii producători de vaccinuri, cantităţile contractate au depăşit mult populaţia Uniunii Europene şi fiecare stat membru a primit o cotă parte. Au existat două momente, unul în anul 2020, unul în anul 2021, când am fi putut încerca cel puţin să aducem propuneri legate de aceste contracte. În lipsa acestor propuneri a existat un soi de aprobare tacită şi rezultatul a fost că România este obligată să contracteze anumite cantităţi, care sunt importante. Contractele durează până în anul 2023 şi noi încercăm să facem tot ce putem din punct de vedere al Ministerul Sănătăţii. Am informat Guvernul, am informat Preşedinţia României, încercăm prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe să vedem dacă sunt şi alte ţări în această situaţie încât să avem o voce puternică la nivel european sau mai puternică la nivel european, să vedem care este posibilitatea declarată de renegociere a acestor contracte care să prevină risipa banilor publici”, a spus ministrul Rafila.

                                                                                                                  Adina Silav