9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:36
No menu items!

PSD va vota proiectul Legii bugetului pe 2016. Dacian Cioloş: Nu putem începe mai mult decât putem termina

spot_img

Deputaţii şi senatorii s-au reunit în şedinţa comună pentru dezbaterea în plen a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pe 2016, la discuţiile generale participând premierul Dacian Cioloş şi membrii Cabinetului său.

PSD a anunţat că va vota proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2016. Deputatul Viorel Ştefan a spus că acest gest poate fi interpretat ca un al doilea vot de încredere acordat Guvernului Cioloş, după învestitură.

Social-democratul a adăugat că o eventuală cădere a bugetului de stat în Parlament ar echivala cu o moţiune de cenzură, ceea ce PSD, „în acest context”, nu îşi doreşte. Viorel Ştefan a mai spus însă că sunt şi elemente din buget unde sunt probleme, mai ales pentru domenii cheie.

Vestea mai puţin bună este că, prin definiţie bugetul, este tot timpul mai puţin decât ar trebui. Poate ni se trage de la traducerea termenului franţuzesc, care înseamnă <<pungă mică>> (bougette – n.r.).

Viorel Ştefan, deputat PSD

Premierul Dacian Cioloş a declarat, în plenul reunit al Parlamentului, că guvernul a decis să respecte, la elaborarea bugetului de stat pe 2016, cadrul legal adoptat de Legislativ, deşi impactul majorării salariilor şi al relaxării fiscale este de 20 miliarde de lei.

Acest guvern a decis să respecte cadrul legal adoptat de Parlament în anul 2015 şi a inclus prevederi importante de relaxarea fiscală şi creşterea salarială a personalului bugetar. Acestea au fost luate ca atare din perspectiva impactului asupra construcţiei bugetare pentru anul 2016 şi, aşa cum am spus, Guvernul le-a asumat în cunoştinţă de cauză. Prevederile menţionate mai sus nu sunt decloc de neglijat şi asta e important să subliniem, acestea totalizând un impact bugetar de circa 20 de miliarde de lei, ţinân cont de faptul că veniturile scad cu ceva mai bine de 10 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu mai mult de 9 miliarde de lei.

premierul Dacian Cioloş

Referitor la proiectele cu impact real, Cioloş a spus că Guvernul  nu începe mai mult decât poate termina, adăugând că s-a avut în vedere evitarea rispirii resurselor prin concentrarea pe un număr limitat de proiecte cu rezultate concrete.

În ceea ce priveşte principiul transparenţei, premierul a spus că are ca obiectiv „publicarea contractelor de achiziţii publice şi raportarea sistematică a construcţiei bugetare pentru a pregăti realocări de fonduri neconsumate. De asemenea, premierul a subliniat că vor exista alocări mai mari la Sănătate cu 3,1 miliarde lei, 2,3 miliarde la Educaţie şi 508 milioane lei la Cercetare.

În cadrul dezbaterilor din Comisiile de buget-finanţe ale celor două Camere au fost respinse 249 de amendamente şi doar 20 au fost admise, astfel încât forma care intră în discuţia plenului reunit nu diferă prea mult faţă de cea trimisă de Guvern Parlamentului. Votul final este programat pentru miercuri, iar PNL şi PSD au anunţat că susţin proiectul Guvernului.