10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:12
No menu items!

Lista de medicamente gratuite şi compensate, extinsă din decembrie. Cele mai multe, pentru pacienţii oncologici

spot_img

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că, din 1 decembrie, se extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, fiind introduse 21 de molecule noi. Majoritatea acestora sunt destinate pacienţilor cu afecţiuni onologice, dar pe listă apar şi medicamente pentru boala Parkinson, insuficienţă cardiacă, boli endocrine şi metabolice, afecţiuni pulmonare cronice, angioedem ereditar şi amiotrofie spinală musculară.

”La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat astăzi, 2 noiembrie 2022, proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate”, a transmis MS.

Actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate prevede introducerea unui număr de 21 molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Parkinson, insuficienţă cardiacă, boli endocrine şi metabolice, afecţiuni pulmonare cronice, angioedem ereditar şi amiotrofie spinală musculară. Cele mai multe medicamente nou introduse în listă, respectiv 8, sunt destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice.

                                                                                                                    Adina Silav