9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 6:20
No menu items!

Biserica îi întoarce spatele lui Dan Barna: E un drept, nu o obligație

spot_img

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis luni, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, că nu se va implica în campania de vaccinare anti-COVID-19. Mesajul BOR vine în replică la solicitarea de luni a vicepremierului Dan Barna ca Biserica să încheie un partaneriat cu Guvernul, astfel încât preoții să convingă credincioșii să se imunizeze.

Vasile Bănescu a spus că BOR nu se poate implica în mod direct în campania de vaccinare întrucât tema abordată este ”extra-religioasă”, iar rezolvarea problemei intră ”exclusiv” în atribuțiile cadrelor medicale.

„În legătură cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe) în demersul de convingere a oamenilor să se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului și cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanță publică.

Dincolo de acest aspect care trebuie luat mereu si onest în considerare, vă rog să primiți următoarea precizare:

„Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat și explicitat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea și protejarea lor și a celor dragi. 

Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simț, dar și din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent.

Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus”, a transmis Vasile Bănescu.

Întrebat dacă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a vaccinat, Vasile Bănescu a răspuns: ”Părintele Patriarh Daniel este, ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal, care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său și care a reflectat. Dacă va decide să se vaccineze, așa cum am mai comunicat, Patriarhia Română va anunța public lucrul acesta”.

Dincolo de aceste aspecte ce țin de registrul unor decizii firesc personale, Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind constant necesitatea respectării principiilor de natură etică, a adăugat Bănescu.

”Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni. În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la vaccinare.

Opțiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremismelor”, a mai spus Vasile Bănescu, citat de Antena 3.

Raluca Dan