10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:30
No menu items!

România nu se va alătura Ungariei. Iohannis: deciziile europene trebuie respectate

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în Slovacia, că tragedia din Franţa trebuie luată „ca atare”, drept un atac terorist, iar România nu-şi schimbă poziţia faţă de criza refugiaţilor, considerând că trebuie aplicate deciziile luate deja la nivel european.

Iohannis a făcut aceste declaraţii în cadrul unei conferinţe susţinute alături de preşedintele Slovaciei.

Tragedia de la Paris trebuie luată ca atare. Este un atac terorist împotriva Franţei, pe fondul unui val imens de refugiaţi care vin să caute siguranţă pentru ei şi pentru familiile lor în Europa. (…) Nu avem voie să lăsăm să fie distrus ţesutul social al statelor noastre, nu avem voie să lăsăm xenofobia, ultranaţionalismul, şovinismul să devină relevante în societăţile noastre„, a spus Iohannis, întrebat dacă Bruxelles-ul ar trebui să-şi schimbe abordarea după atacurile din Franţa, mai ales în privinţa cotelor obligatorii de refugiaţi.

Klaus Iohannis a subliniat că România nu a fost şi nu este stat ţintă pentru aceşti refugiaţi, însă abordarea UE trebuie să fie că terorismul are urmări extrem de grave „doar dacă reacţia este frica„. În schimb, ţările europene şi ale lumii trebuie să rămână solidare şi să lupte împotriva acestui fenomen terorist, însă fără a se ajunge la „stigmatizarea unor colectivităţi religioase care nu au nicio vină în această chestiune”.

Trebuie să mergem mai departe, trebuie să rămânem solidari, trebuie să continuăm munca începută în Consiliul European, în Comisia Europeană, să punem în practică lucrurile care au fost hotărâte deja„, a mai spus preşedintele.

Şeful statului a arătat că aceste decizii vizează sprijinul pentru ţările de tranzit ale refugiaţilor, dar şi ajutor pentru ţările de origine ale acestei crize, unde trebuie găsite soluţii.

Pe de altă parte, întrebat dacă România va lua măsuri similare ca Slovacia, care, prin vocea premierului, a anunţat că va monitoriza populaţia musulmană după atacurile teroriste, Iohannis a negat, spunând că România nu va lua niciodată astfel de măsuri.

„Populaţia musulmană la noi nu va fi supervizată. Noi respectăm minorităţile etnice şi religioase în România”, a spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis face, miercuri şi joi, o vizită oficială în Slovacia, unde se întâlneşte cu omologul său, Andrej Kiska.

Miercuri, Parlamentul de la Budapesta i-a dat undă verde premierului Viktor Orban să acţioneze în justiţie decizia europeană care prevede distribuirea cotelor de refugiaţi între statele membre.