9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 6:02
No menu items!

VIDEO. Planul ROȘU activat în Teleorman după un accident rutier cu 8 victime. Două persoane au murit

spot_img

Autorităţile din Teleorman au activat miercuri seară Planul roşu de intervenţie, după ce un autoturism a acroşat două căruțe. Din primele informaţii, accidentul s-a soldat cu cel puțin opt victime, dintre care două au murit. Traficul în zonă este blocat.

Potrivit autorităţilor, accidentul s-a produs, miercuri seară, pe DN 65, în zona localităţii Putineiu. În accident au fost implicate un autoturism şi două căruțe.

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de raspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Rosu de Intervenţie. Din informaţiile primite pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, în urma accidentului sunt rezultate opt victime, dintre care două inconştiente”, a transmis IGSU.

Ulterior, Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române a informat că „pe DN 65A Piteşti-Turnu Măgurele, la ieşire din localitatea Putineiu, judeţul Teleorman, un autoturism a acroşat două atelaje hipo. Potrivit primelor informaţii, două persoane au decedat, iar alte 6 persoane (1 adult şi 5 copii) au suferit leziuni, sunt conştiente şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului”.

Traficul rutier a fost oprit în zonă, pe ambele sensuri, pentru aproximativ o oră. 

Emanuel Stan