4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:44
No menu items!

Taxiuri și mașini ale unor școli de șoferi, „bombe” pe roți

spot_img

Peste 100 de taximetre și vehicule ale unor școli de șoferi, verificate de inspectorii Registrului Auto Român, nu respectă normele de securitate rutieră

taxi

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat, miercuri, în trafic, la nivel național, 398 de taximetre și mașini ale unor școli de șoferi, pentru a vedea în ce măsură sunt respectate condițiile tehnice de siguranță. Din totalul vehiculelor inspectate, 45,73% au fost găsite neconforme, iar 33,67% erau neconforme din punct de vedere al securității rutiere, au precizat oficialii RAR.

În funcție de neregulile constatate de inspectorii RAR, Poliția Rutieră a reținut 117 certificate de înmatriculare și un permis de conducere și a aplicat 147 de sancțiuni contravenționale.

George-Adrian Dincă
director general, Registrul Auto Român

Potrivit reprezentanților RAR, rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a avea defecțiuni.

Parcul auto național are în momentul de față aproximativ 5.700.000 de vehicule, din care 4.485.000 sunt autoturisme.

Ștefan Etveș