9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:44
No menu items!

Tăriceanu: „Nu exclud candidatura la prezidenţiale. Antonescu a fost validat, nu ales candidat”

spot_img

Tăriceanu: "Nu exclud candidatura la prezidenţiale"

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, că nu exclude posibilitatea de a se înscrie într-o cursă pentru a fi desemnat candidat la prezidenţiale. El a precizat că, în cadrul Congresului PNL, Crin Antonescu a fost validat ca propunere de candidat, şi nu ales de către delegaţi.

Tăriceanu a fost întrebat, la un post de televiziune, dacă va intra într-o eventuală luptă pentru desemnarea drept candidat pentru alegerile prezidenţiale. „Eu consider că este mult prea timpuriu ca astăzi să iau o astfel de decizie, o astfel de posibilitate nu o exclud, dar eu consider că o astfel de decizie trebuie luată în anul 2014 şi când va veni momentul dacă mă voi hotărî…”, a susţinut Tăriceanu.

Senatorul liberal a menţionat că validarea candidaturii lui Crin Antonescu în Congres nu a fost o alegere a delegaţilor, ci o confirmare a unei propuneri. „Un sistem de alegeri interne este cel mai democrat mod de a stabili un candidat (…) în loc să aleagă un congres, care a ales însă ca să fim foarte corecţi cu statutul şi cu procedurile … Congresul nu a avut de ales, congresul nu a făcut decât să valideze o candidatură care era propusă de Biroul Politic şi de Delegaţia Permanentă. Ca procedură, nu s-a încălcat Statutul, dar nu s-a făcut o alegere în adevăratul sens al cuvântului, a fost o confirmare pe care Congresul a dat-o şi sigur că aceasta consider că era necesar”, a afirmat fostul lider al PNL.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că înţelegerea în cadrul USL nu s-a făcut pe numele candidaţilor la funcţia de prim-ministru sau de şef al statului, ci pe formaţiunea care va face propunerea.

R.D.