10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:53
No menu items!

Șefa Senatului, Anca Dragu, le-a adus parlamentarilor cele 65 de portrete ale morților de la Colectiv

spot_img

Președintele Senatului, Anca Dragu, a cerut Secretariatului instituției să expună portretele celor 65 de victime ale incendiului de la Colectiv, în holul Palatului Parlamentului. Anca Dragu a afirmat că gestul are ca scop omagierea memoriei victimelor Colectiv dar şi pentru a atrage atenția că această tragedie nu şi-a găsit dreptatea nici după 6 ani.

”Colectiv a fost o tragedie care a lăsat urme adânci în societatea românească. Am decis să expun portretele celor 65 de victime la Senat pentru a omagia memoria lor şi pentru a aduce în lumina publică faptul că această tragedie nu şi-a găsit dreptatea nici după 6 ani. Parlamentari, personal tehnic sau vizitatori, vor putea vedea portretele celor răpuşi de un sistem îngenuncheat de corupţie”, a scris preşedintele Senatului, Anca Dragu, pe Facebook.

Organizaţia non-guvernamentală Geek for Democracy a protestat, sâmbătă, și pe scările Curții de Apel, apoi în marș în fața clubului Colectiv, pentru a reaminti responsabililor „că problemele grave care au cauzat şi grăbit sfârşitul acestor tineri nu s-au rezolvat. Corupţia, nerespectarea procedurilor şi lipsa de asumare a responsabilităţii în sistemul sanitar continuă să producă victime iar sistemul judiciar nu este capabil să regleze derapajele din societate şi să aducă dreptate. De 6 ani nu reusim să depăşim aceste probleme iar pandemia le-a acutizat, societatea noastră are nevoie de memorie şi dreptate”, a transmis Marian Rădună, vicepreşedinte al organizaţiei, într-un mesaj pe Facebook.

Marilena Nedelcu