10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 4:14
No menu items!

Primul politician eliberat din închisoare în urma deciziilor CCR

spot_img

Ultimele decizii ale CCR au început deja să producă efecte importante în Justiție. Primul politician celebru care a scăpat de închisoare este fostul ministru al Marilor Proiecte, Dan Șova, relatează „Capital”. 

Surse citate de capital.ro au precizat că Dan Șova a fost eliberat chiar miercuri. 

Politicianul a fost judecat, în acest dosar, pentru trafic de influenţă. Procurorii DNA au cerut la ultimul termen o pedeapsă de 9 ani, dar judecătorii au redus-o la doar o treime. Fostul senator era încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Și fostul ministru Constantin Niţă a fost eliberat din închisoare, tot miercuri. La fel și fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, condamnat în dosarul „Gala Bute”. 

Avocații acestora au contestat în instanță legalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), după decizia CCR care a admis miercuri că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completurilor de cinci judecători.

Potrivit deciziei CCR, toți cei cinci judecători trebuie aleși prin tragere la sorți, nu doar patru dintre ei, așa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani.