9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 6:00
No menu items!

Prețul petrolului scade, în plină isterie a cozilor la carburanți. Irak şi Emiratele Arabe Unite au confirmat că vor creşte producţia

spot_img

Preţul petrolului a scăzut cu până la 17% după ce Emiratele Arabe Unite şi Irakul, producători OPEC, au declarat că vor susţine creşterea producţiei. Cele două țări susțin că vor putea compensa, astfel, o parte din întreruperile de aprovizionare cauzate de sancţiunile impuse petrolului rusesc după invazia în Ucraina, scrie Reuters. 

Petrolul Brent a scăzut cu peste 17%, sau 22 de dolari, astfel că a atins un minim al şedinţei la 105,60 dolari. Preţul de referinţă s-a tranzacţionat în scădere cu 13,29 dolari, sau 10,4%, la 114,69 dolari pe baril. Ţiţeiul american a scăzut cu 12,01 dolari, sau 9,7%, la 111,69 dolari.

Preţurile au atins minimele sesiunii după ce comercianţii au văzut anunțul lui Yousef al-Otaiba, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington, care a declarat că ţara sa este în favoarea creşterii producţiei.

„Asta nu înseamnă nimic. Probabil că pot aduce pe piaţă aproximativ 800.000 de barili foarte repede, chiar imediat, ceea ce ne aduce la o şaptesprezecea parte din drumul parcurs în înlocuirea ofertei ruseşti”, a declarat Bob Yawger, director de contracte futures pe energie la Mizuho.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, miercuri seară, după apariția cozilor kilometrice la benzinăriile din toată țara, că s-a creat artificial „o psihoză generală”,

„Suntem cu un război în Ucraina la frontieră, există foarte multe zvonuri, fake-news-uri. Este un război hibrid și ne putem aștepta ca în această perioadă să mai apară tot felul de zvonuri, așa cum a fost și cu valuta. Nu avem probleme nici cu carburanții, nici cu gazele naturale, nici cu aprovizionarea populației. România este o țară stabilă.

Mâine, organe de control ale statului român se vor duce peste benzinăriile care au ridicat nejustificat acest preț, pentru că au apărut în poze prețuri de 11 lei, de 9 lei, de 10 lei. Mi se pare că deja este o speculație iar speculațiile sunt aspru pedepsite, mai ales în situații de criză, cum suntem cu războiul la frontiera noastră apropiată”, a declarat ministrul la Digi24.

E. Stan