4 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 3:43
No menu items!

Directorul executiv al Bank of Cyprus a fost demis la solicitarea troicii

spot_img

Directorul executiv al Bank of Cyprus a fost demis la solicitarea troicii 

Directorul executiv al Bank of Cyprus, principala bancă din Cipru vizată de o restructurare în cadrul acordului asupra unui plan de salvare internaţional, a fost demis la solicitarea troicii, precizează miercuri AFP şi CNA.

Yiannis Kypri a fost demis la cererea troicii formate din creditorii internaţionali – Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, potrivit CNA.

În cadrul legii pentru restructurarea sectorului bancar cipriot, Bank of Cyprus va fi dotată cu o nouă conducere înainte de a absorbi partea bună a activelor bancare ale Laiki, cealaltă bancă majoră a ţării, actualmente în curs de lichidare.

Guvernatorul Băncii Centrale, Panicos Demetriades, care l-a eliberat din funcţie pe Kypri, a precizat, în faţa jurnaliştilor, că titularii conturilor mai mari de 100.000 de euro, vizate de o taxă estimată la 40%, vor deveni în schimb acţionari ai băncii.

C.I.