10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:16
No menu items!

De vineri, CANICULA se instalează în toată țara: 50 de grade Celsius la soare. Cum vă protejați

spot_img

Meteorologii au anunțat pentru joi temperaturi de 31 de grade Celsius la umbră şi de 40 de grade la soare. Termometrul arată valori cu zece grade mai mari ca la începutul săptămânii, diferenţa reală resimţită fiind de 20 de grade Celsius peste temperaturile resimțite luni.

“Începând de joi vom avea temperaturi ridicate, de peste 30 grade Celsius, în majoritatea regiunilor din ţara. În Bucureşti, joi vor fi 31 de grade la umbră, 40 de grade la soare. În ceea ce priveşte evoluţia nivelului de temperatură de luni faţă de vineri, la termometru avem 10 grade Celsius dar temperatura reală resimţită este de 20 de grade”, a declarat meteorologul Gabriela Băncilă, citată de Mediafax.

Potrivit meteorologilor, sfârşitul de săptămână vine cu valori chiar şi de 50 de grade la soare.

„De vineri se instalează canicula în toată ţara şi vorbim aici de maxime de 37 de grade Celsius la umbră, în special în sudul ţării. Temperatura resimţită în sudul ţării, la nivelul solului, în Bucureşti, va fi de 42 de grade C la umbră şi de 45 de grade C, chiar 50 de grade C la soare, în mijlocul zilei, când se încinge şi asfaltul. Valul acesta de căldură vine dinspre nordul Africii”, a mai explicat meteorologul Gabriela Băncilă.

Cum vă protejați de caniculă

Specialiștii au și câteva sfaturi pentru a ne proteja de caniculă:

În spații închise (acasă și la birou):

Evitați creșterea temperaturii, având grijă să limitați utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale și a surselor de căldură. Mențineți închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spațiul închis.

Scădeți temperatura, având grijă să aerisiți dimineața devreme sau seara târziu, utilizând curenți de aer. Reglați aerul condiționat la 5 grade C sub temperatura ambientală.

În spații deschise (pe stradă și la locul de muncă):

Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone cu umbră, alternați deplasarea cu repausul în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).

Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.

Consumați 1,5 — 2 litri de lichide pe zi (apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri), nu foarte reci, neașteptând apariția senzației de sete.

Mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică.

Păstrați permanent legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități) interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferindu-le asistență ori de câte ori au nevoie.

Evitați băuturile ce conțin cofeină ori zahăr în cantități mari.

Evitați alimentele cu un conținut mare de grăsimi, în special de origine animală.

Nu consumați alcool (inclusiv bere), pentru că vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei.

Nu lăsați copiii singuri în mașină.

Apelați 112 pentru orice situație de urgență.

R.D.