9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:04
No menu items!

Dacă tot merg la Cotroceni, profesorii îi cer o întâlnire lui Iohannis. Măcar ca mediator

spot_img

Cele trei mari federaţii sindicale din învăţământ i-au adresat luni preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea de a se întâlni marţi, cu Birourile Executive ale sindicatelor în contextul în care profesorii vor protesta în Capitală, inclusiv în fața Palatului Cotroceni. Potrivit anunțului sindicatelor, 20.000 de cadre didactice sunt așteptate la cel mai mare protest organizat de la debutul grevei generale. 

Într-un document înregistrat la Aministrația Prezidențială, profesorii îi cer lui Iohannis să-şi exercite rolul de „mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ” și că, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre revendicările lor.

„Vă adresăm rugămintea de a vă întâlni cu Birourile Executive ale celor trei federaţii reprezentative din învăţământ, în data de 30 mai 2023, ora 15:30. Facem – din nou – apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat şi societate, pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ. Excelenţă, pentru a avea o ROMÂNIE EDUCATĂ este nevoie de investiţii masive în educaţie şi de o resursă umană motivată”, se arată înt documentul făcut public luni de FSLI, Federaţia „Spiru Haret” şi Federaţia „Alma Mater”, cele trei mai federaţii sindicale care îi reprezintă pe angajaţii din educaţie, care afirmă că au cerut o astfel de întâlnire încă din 10 mai.

În documentul semnat de liderii celor trei federaţii sindicale i se amintesc şefului statului care sunt revendicările zecilor de mii de cadre didactice şi nedidactice care au semnat pentru declanşarea grevei generale. 
 

Astfel,  aceste revendicări se referă la majorarea salariului personalului din învăţământ; salarii echivalente cu salariul mediu pe economie pentru cadrele didactice debutante; salarizarea progresivă, în funcţie de studii, vechime şi grad didactic pentru profesori; indexări anuale, în funcţie de rata inflaţiei, ale salariilor personalului plătit din fonduri publice; plata orelor suplimentare; acordarea de sporuri pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea unor drepturi precum decontarea navetei, indemnizaţie de instalare, concediu de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii în acest domeniu. 

 
„Din păcate, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre aceste revendicări”, îi mai scriu sindicatele lui Klaus Iohannis, amintindu-i acestuia că luni este a şasea zi de grevă generală în sistemul de educaţie, iar „revendicările legitime” ale protestatarilor au primit „un răspuns total nesatisfăcător” din partea Guvernului.
 
Marţi sindicatele din Educaţie au primit aviz pentru un marş în Capitală, care ar urma să ajungă şi la poarta Palatului Cotroceni.
 
Raluca Dan