10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:51
No menu items!

Comvex investește 33,6 mil. € pentru un terminal de cereale în Portul Constanţa

spot_img

Compania Comvex SA, listată la BVB a semnat un acord de creditare cu Raiffeisen Bank şi EximBank România în valoare de 33,6 milioane de euro, pentru finanţarea proiectului Terminal de cereale în Portul Constanţa, Dana 80, potrivit unui comunicat al EximBank.

Suma finanţării este subscrisă în mod egal de cele două bănci, respectiv 16,8 milioane de euro fiecare. Creditul de investiții acordat de consorţiul bancar beneficiază, în plus, şi de o garanție emisă de EximBank în numele şi contul statului român, în valoare de 18,2 milioane de euro.

Finanțarea, acordată pe o perioadă de 10 ani, are ca obiect dezvoltarea şi ulterior operarea de către Comvex SA a unui terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 200.000 de tone, iar investiția totală este de peste 45 de milioane de euro. În completarea finanțării bancare, Comvex SA a obținut fonduri de pe piaţa de capital, ce i-au permis o contribuție proprie în valoare de peste 8 milioane de euro.

Terminalul va fi construit în Dana 80 a Portului Constanța, cea mai adâncă dană de la Marea Neagră si va marca o premieră în România:va crea posibilitatea încărcării la capacitate totală a celor mai mari nave de transport cereale, tip Panamax şi Cape Size, până la 120.000 tdw. De asemenea, va lega Portul Constanța cu cele mai importante piețe de export pentru cereale din Asia şi va crește importanța acestuia în regiune.

Conform estimărilor companiei, construcția acestui terminal înseamnă, într-o primă fază, dezvoltarea capacităților de export de cereale ale României cu peste 3 milioane de tone, putând ajunge treptat, până la finalul proiectului, la 10 milioane de tone. De asemenea, operarea suplimentară în Dana 80 va duce la creșterea semnificativă aatractivității şi a profitabilității Portului Constanța, precum şi la crearea de noi locuri de muncă de înaltă calificare.

Proiectul este considerat unul de importanță strategică şi este inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG 666/2016, precum şi în Master Planul Portului Constanța. Totodată, acesta este integrat într-un proiect de dezvoltare privind infrastructura feroviară prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Comvex SA are o capitalizare de 130,5 de milioane de lei, la prețul actual al acțiunilor, iar principalii acționari sunt Solidmet SRL, cu 30,6%, Expert Placement Services Limited, cu 28,1%, Ruxandra Nicola, cu 17,5%, și Anca Drăgoi, cu 17,5%.

V.B.