Dan Andronic: Coldea stătea în spatele lui Kovesi, acasă, la Oprea, în noaptea alegerilor din 2009

Patronul Evenimentului Zilei, Dan Andronic, a fost audiat, luni, în comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, în urma dezvăluirilor cu privire la noaptea alegerilor prezidenţiale.

Jurnalistul a evitat să dea răspunsuri clare oferind foarte puţine informaţii în plus faţă de cele deja scrise în ziarul pe care îl deţine, informează stiripesurse.ro.

Andronic a invocat inclusiv faptul că nu poate oferi mai multe detalii pentru că urmează să scrie un articol cu informaţiile pe care i le cereau parlamentarii. Atitudinea acestuia l-a determinat pe preşedintele comisiei de anchetă, Mihai Fifor, să-i atragă atenţia că regulamentul comisiei îi obligă pe cei audiaţi să ofere toate informaţiile solicitate.

Andronic le-a relatat senatorilor şi deputaţilor despre vizita sa, în seara de 5 spre 6 decembrie 2009, acasă la Gabriel Oprea, susţinând, între altele, că a fost ameninţat de un lider PSD cu puşcăria dacă va câştiga prezidenţialele Traian Băsescu. 

El a precizat, la audierile din Comisia parlamentară de anchetă, difuzate în direct pe site-ul Camerei Deputaţilor, că a fost invitat de Gabriel Oprea, într-o convorbire telefonică, dar că nu era vorba de aniversarea lui Neculai Onţanu sau a cuiva. Andronic a spus că s-a dus acasă la Oprea împreună cu soţia sa. „În această convorbire telefonică m-a invitat până la el acasă, spunând «vino până aici, că avem nevoie de tine». Bineînţeles că am urcat în maşină şi m-am dus, maşina a condus-o soţia mea, care a şi asistat la o parte a acestor evenimente. Ea este un martor pe care, până acum, nu l-am menţionat, dar oricând poate confirma aceste lucruri. Am intrat în casa lui Gabi Oprea la 9,30 – 9,45, acolo m-am întâlnit în prima parte a casei – în living – cu Neculai Onţanu, primarul de la sectorul 2, Puiu Iordănescu, soţia lui Gabriel Oprea, mai erau două doamne. Ne-am salutat, m-am aşezat acolo, lumea se uita la televizor în acea cameră, Gabi Oprea s-a uitat după mine. Ne-am dus în birou şi acolo am dat peste ceea ce am tot povestit: Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea, George Maior şi Vasile Dîncu. S-ar putea cu Vasile Dîncu să mă fi intersectat şi în living. Şi acolo a fost o întâlnire de vreo oră, o oră şi ceva, undeva 10 jumate – 11 fără un sfert, în care toată lumea discuta politică. Eu am definit-o ca fiind o celulă de criză, pentru că toată lumea era extrem de agitată, se primeau telefoane, era clar că contextul era politic, pentru că se vorbea de rezultate, în special diaspora era un subiect, şi mi-aduc aminte că stăteam faţă în faţă cu doamna Kovesi. La un moment dat, în spatele doamnei Kovesi era dl Coldea, mai era o persoană de care nu am reuşit să-mi aduc aminte extrem de precis chipul ei şi atunci am preferat să nu o mai identific. Cred că era adjunctul dnei Kovesi, dar, repet, este mai mult o bănuială decât o certitudine”, a povestit Andronic.

El a susţinut că procurorul şef al DNA şi-a manifestat interesul faţă de rezultatele exit-poll-urilor difuzate de unele televiziuni. „Stând faţă în faţă cu doamna Kovesi, se primeau telefoane, au existat două telefoane pe care dna Kovesi le-a primit. În general, când cineva primea un telefon ieşea din încăpere, evita să discute cu ceilalţi. Cei din living auzeau o parte a conversaţiilor. La un moment dat, doamna Kovesi m-a întrebat ce facem cu ăştia de la Realitatea, cum îi potolim. Contextul acelui moment era unul extrem de fierbinte, în sensul în care şi Antena 3 şi Realitatea puneau mare presiune pe ceea ce se întâmpla. Potrivit rezultatelor lor, câştigase Mircea Geoană, în partea cealaltă exista un sondaj total opus. Ea a răspuns, nu ştiu dacă colocvial, dar sincer: «Potoliţi-l pe Vîntu şi potoliţi şi Realitatea». Am întrebat cum. Zâmbind a spus: «Aveţi voi cu ce». Discuţiile au continuat, în ceea ce mă priveşte interesul era legat de mass-media, ce facem în situaţia dată şi discuţiile au curs într-o formă sau în alta, exista o dinamică. (…) Precizez că nu s-a stat la nicio masă, nu s-a băut niciun şpriţ, nu l-au sărbătorit nici pe Onţanu, nici Sfântul Nicolae, nici victoria lui Traian Băsescu, că la momentul acela contextul era mult mai neclar”, a arătat jurnalistul. 

El a adăugat că a încercat să explice, la un moment dat, ce căutau toate acele persoane acasă la Oprea. „Într-o formă sau alta, toţi erau vizaţi de o victorie a lui Mircea Geoană. Eu, personal, fusesem ameninţat de un lider al PSD, n-o să numesc persoana pentru că nu am păstrat acel sms, am fost ameninţat cu puşcărie dacă câştigă Traian Băsescu, în calitate de consultant. Gabriel Oprea primise şi el ameninţări de la gruparea Vanghelie – Cătălin Voicu. Lui Florian Coldea, în timp ce se afla într-o misiune, i s-a transmis că va ajunge ambasador în Sudan. Tot în acest context am aflat şi de discuţia pe care a avut-o Florian Coldea, cu o seară înaintea alegerilor, în noaptea de 4 spre 5, cu generalul Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, fost consilier pe probleme de siguranţă naţională al lui Ion Iliescu, în care i-au oferit demisia în caz de victorie a lui Mircea Geoană, cerându-i doar să rămână pe un post în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii. Am făcut această informaţie publică, a fost confirmată de generalul Dumitru Iliescu (…) Iar doamna Kovesi fusese anunţată de Mircea Geoană, cu trei zile înainte de alegeri, că va fi schimbată, întrucât obţinuse un raport nefavorabil de la CSM, iar dl Geoană a spus că, din punctul lui de vedere, este un mandat nelegitim şi dacă pe Daniel Morar îl va păstra, pe dna Kovesi cel mai probabil o va schimba”, a susţinut Andronic. 

Jurnalistul a menţionat că nu ar fi povestit despre întâlnirea care s-a terminat în jurul orei 11,00 dacă nu ar fi ieşit la lumină întâlnirile de la K2, T14 sau partidele de tenis între unii lideri politici. „Precizez că şi când am scris şi când am făcut declaraţiile în calitate de martor către presă şi la Parchetul General am specificat foarte clar că eu nu am niciun indiciu că acolo s-au fraudat alegerile. Şi nu ăsta a fost sensul demersului meu. El a venit într-un context în care am aflat, în urmă cu câteva luni, de celebrele întâlniri de la K2, de la T14, despre partidele de tenis între Dragnea, Coldea, Maior, Ponta, în perioada 2010 – 2014, despre reuniunile informale la care participau generali SRI, judecători de la Înalta Curte, procurori şi oameni politici şi plecând de la aceste lucruri pe care le-am verificat cât am putut – drept dovadă până la această oră nu există nici măcar un drept la replică la ceea ce am scris, dimpotrivă sunt confirmări chiar şi cu jumătate de gură din partea SRI – am continuat acest serial. Ce mi se mai pare semnificativ vizavi de noaptea de 5 spre 6 decembrie e săptămâna care a urmat şi am legat-o de acest eveniment pentru că e celebra invitare cu forţa a senatorului Cătălin Voicu la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă nişte acuzaţii şi pentru a i se interzice să ia legătura cu nişte persoane. Toate aceste demersuri aveau legătură şi cu momentul descris, în sensul în care se ştia că PSD pune la cale un plan juridic de contracarare, însă exista şi informaţia că există legături cu judecători care urmau să ia decizii în care rezultatul alegerilor putea fi blocat şi să se intre într-o criză profundă. Acolo s-a acţionat destul de rapid, atunci a apărut şi un conflict între fostul procuror şef al DNA, Daniel Morar, şi conducerea SRI, conflict destul de dur, care a lăsat urme ulterior”, a mai afirmat Dan Andronic, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU