22.9 C
București
luni, 6 mai 2024 - 14:25
No menu items!

Ciolacu, despre situația de la Slănic Prahova: Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?

spot_img

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că strada care s-a surpat în Slănic Prahova a fost construită peste o mină.

„S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine? Acolo s-au dat nişte autorizaţii când s-au făcut acele drumuri, sunt anumite istorii. În schimb, am văzut reacţia statului român şi a situaţiilor de urgenţă care au intervenit imediat. Am văzut cum a intervenit prefectura, s-au mutat 42 de familii, s-au găsit soluţii”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre situaţia de la Slănic Prahova.

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbuşit, joi dimineaţă, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri, astfel că autorităţile au decis evacuarea localnicilor din zonă.

Specialiștii au constatat vineri dimineață că terenul în zona afectată de surpare s-a tasat cu încă 20 de centimetri.

O grădiniţă din apropierea zonei afectate prezintă crăpături, însă la acest moment în unitatea de învăţământ nu se desfăşoară activităţi.

„Urmare a sesizărilor primite, o echipă operativă a ISU Prahova s-a deplasat la imobilul cu destinaţia grădiniţă, care se află la o distanţă de aproximativ 400 de metri faţă de locaţia unde s-a produs tasarea terenului, pentru a verifica informaţiile conform cărora situaţia de urgenţă produsă joi a afectat şi unitatea de învăţământ. La locul solicitării, pompierii au constatat existenţa unor crăpături la pereţii imobilului, însă, conform reprezentanţilor grădiniţei, acestea existau şi s-au accentuat”, a transmis Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

DSU precizează că până la o expertiză de specialitate nu se poate confirma sau infirma că evenimentul produs reprezintă cauza accentuării crăpăturilor deja existente la grădiniţă.

„În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din data de 25 aprilie a fost adusă în discuţie şi locaţia grădiniţei, experţii cooptaţi neputând să formuleze o recomandare în lipsa unor expertize de specialitate. De asemenea, dorim să informăm că măsurile adoptate au fost luate gradual şi au caracter preventiv, iar acestea au ca scop protejarea vieţii cetăţenilor şi nu acela de a crea un disconfort”, mai arată sursa citată.

                                                                                                           Adina Bucur