10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 4:28
No menu items!

BOR, ghid pentru creștinii care petrec concediul la mare

spot_img

Un ghid inedit a fost publicat pe pagina de Facebook a agenției de presă a Patriarhiei Române  – Basilica.

În perioada în care mulți români își petrec concediul pe litoral, reprezentanții Bisercii s-au gândit să ofere câteva sfaturi celor care petrec zilele acestea la malul mării.

Sub denumirea “Mic ghid al creștinului în vacanța la mare”, reprezentanții BOR au întocmit o listă cu opt reguli pe care cei mici, dar mai ales cei mai mari, ar trebui să le urmeze chiar și în concediu. Unele dintre acestea sunt reguli generale de bun simț care ar trebui să însoțească orice turist, în orice loc s-ar afla.

“În concedii nu trebuie să facem pauză de la a fi creştini. Perioadele de relaxare nu îşi îndeplinesc scopul dacă le petrecem în excese. Putem respecta zilele de post, putem fi decenţi şi liniştiţi chiar şi la mare. Putem lua cu noi cărţile duhovniceşti pe plajă pentru a ne fi de ajutor în orientarea atenţiei spre lucrurile care ne zidesc sufleteşte. Nu trebuie să renunţăm la Sfânta Liturghie în duminici sau să uităm a respecta darurile oferite de Dumnezeu prin natura înconjurătoare. Să-l luăm şi pe Dumnezeu cu noi în concediu”, spune părintele Visarion Alexa, citat de Basilica.

Iată cele opt reguli.

  1. Ține zilele de post.
  2. Ia cu tine un metanier pentru plimbările pe malul mării.
  3. Mergi la liturghie duminica.
  4. Citește lecturi duhovnicești pe plajă.
  5. Orientează-ți atenția spre lucrurile care te zidesc sufletește.
  6. Comportă-te cu decență.
  7. Evită excesele.
  8. Ocrotește mediul înconjurător.