10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:35
No menu items!

Au murit striviți în Audi, la peste 100 km/h

spot_img

Doi tineri în vârstă de 22 şi 23 de ani au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, striviţi într-un Audi distrus la peste 100 de km/h, într-un accident produs la intrare în Medgidia, judeţul Constanţa.

Cei doi tineri se aflau într-un autoturism marca Audi şi se deplasau pe strada Lupeni de la intrare în municipiul Medgidia, dinspre DJ 222 către centrul oraşului. În jurul orei 03.20, şoferul autoturismului a accelerat puternic pe drumul liber, iar maşina a derapat şi a ieşit de pe şosea, lovindu-se puternic de mai mulţi copaci.

Alţi şoferi, martori la cumplitul accident, au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-au deplasat pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, un echipaj de la Descarcerare, o autospecială SMURD şi una de la Ambulanţă.

Pompierii i-au scos pe cei doi tineri din maşina distrusă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i readuce la viaţă. Cei doi au fost declaraţi decedaţi la locul accidentului.
 
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească cauza exactă a accidentului.