9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:13
No menu items!

FOTO/ Accident cu 10 victime în Botoșani. 7 copii au ajuns la spital

spot_img

Un grav accident de circulație s-a produs chiar în după-amiaza zilei de 1 Iunie în localitatea Loturi Enescu din județul Botoșani. Două mașini s-au ciocnit, din impact rezultând rănirea a 10 persoane, dintre care 7 sunt copii.

La sosirea pompierilor de la descarcerare, șoferul uneia dintre mașini era prins în autovehicul, iar celelalte victime erau ieșite din autoturisme. Toate persoanele erau conștiente.

Pompierii au extras victima, care a fost preluată de un echipaj de prim ajutor. După evaluarea celor de la Ambulanță, celelalte persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Cauza producerii accidentului va fi stabilită de polițiști.

Cei şapte copii răniţi au între 5 şi 14 ani şi se aflau în maşini împreună cu părinţii lor.

M. Nedelcu