13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 22:21
No menu items!

Noi audieri la CSM ale inspectorilor judiciari: „Un procuror DNA mi-a spus că un coleg de-al său a plecat hăituit din instituție”

spot_img

Inspectorul judiciar Daniela Sanda Mateș, care a făcut parte din echipa de control la Direcția Națională Anticorupție (DNA), a afirmat, miercuri, în cadrul Secției pentru judecători a CSM că unul dintre procurorii Secției Judiciare din DNA i-ar fi spus că un coleg de-al său a plecat din instituție „hăituit”, dar a refuzat să relateze în scris această situație motivând că „are familie, are copii și rate la bancă”.

„Un procuror de pe Secția Judiciară (din DNA — n.r.) mi-a spus că un alt procuror care ar fi putut face obiectul verificărilor noastre, în sens că domnia sa și-a desfășurat activitatea în perioada de referință, 1 ianuarie 2016 – 30 iulie 2017, a plecat din DNA, citez, <<hăituit>>. În opinia mea și nu numai a mea, și a celorlalți, acest aspect putea constitui un indiciu care să îmi permită atât mie, cât și celor care ar fi fost în locul meu să considere că mă aflu într-adevăr în parametri menționați în procesul verbal din 17 iulie, în sensul că, dacă remarc un indiciu care m-ar putea duce să remarc anumite probleme care există cu privire la comunicare să pot, potrivit acelui proces verbal semnat de cinci inspectori, să stau de vorbă și cu alți procurori ce și-au desfășurat activitatea în cadrul DNA”, a declarat Daniela Sanda Mateș.

Daniela Mateș a precizat că, alături de inspectorul judiciar Mihaela Florina Focică, ar fi întocmit o notă, întrucât respectivul anchetator ar fi refuzat să facă însemnări scrise despre situația colegului său pe motiv că îi este teamă pentru că „are familie, are copii și rate la bancă”.

„Acesta a fost și motivul pentru care eu și doamna inspector Focică am încheiat la un moment dat o notă, întrucât procurorul cu care am stat de vorbă se temea, a zis că nu va scrie pentru că are familie, are copii, rate la bancă și dorește să fie liniștit. Motiv pentru care noi am redactat acea notă, care ulterior mi-a permis să ajung să audiez și alte persoane. Am considerat just să audiez și alte persoane care au plecat din DNA”, a explicat Daniela Mateș.

Mihaela Focică, atac la conducerea Inspecției Judiciare

La rândul ei, inspectoarea Mihaela Focică – care apare într-o înregistrare în timp ce se plânge adjunctului șefului IJ, procurorul Gheorghe Stan, de presiuni pe care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, le-ar fi exercitat asupra sa și care, alături de șefa echipei de control la DNA, Elena Rădescu, și de Cornelia Prisăcariu a formulat concluzii favorabile conducerii Direcției, în raportul de control   – a lansat, miercuri, la CSM, un atac la adresa conducerii IJ. 

Focică a spus miercuri, în cadrul şedinţei CSM, unde şi-a expus punctul de vedere cu privire la raportul IJ realizat în urma controlului la DNA, că cei din conducerea Inspecţiei Judiciare ştiau despre tensiunile din echipa de control, însă nu s-au implicat.

„Pe toată perioada desfăşurării controlului, conducerea Inspecţiei Judiciare a avut cunoştinţă de tensiunile care existau în interiorul echipei de inspectori şi nu s-au implicat să gestioneze situaţia, dovadă este momentul actual (…) când apar în mass media documente care conţin informaţii confidenţiale cu sigla IJ şi cu rezoluţiile inspectorului şef adjunct şi a inspectorului şef. (…) Este cazul ca aceste lucruri să se oprească, pentru că la momentul actual – să spunem ceea ce trebuie spus: imaginea Inspecţiei Judiciare este praf. Nu este normal ca atunci când sunt în teritoriu şi solicit anumite relaţii care sunt necesare pentru soluţionarea anumitor lucrări, când aud numele Focică să spună: <<Vă felicit! Pentru ce mă felicitaţi? Pentru că încă mai lucraţi în condiţiile date>>”, a spus inspectorul judiciar Mihaela Focică, miercuri, în cadrul Secţiei pentru procurori din CSM.

Inspectorii judiciari Mihaela Florina Focică, Elena Rădescu, Cornelia Irina Prisăcariu și Daniela Sanda Mateș își prezintă, miercuri, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit după controlul efectuat la DNA.