11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 6:40
No menu items!

Comisia parlamentară SIPA intră în arhivă

spot_img

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA vor vizita miercuri după-amiază această arhivă și nu vor avea nicio restricție având în vedere calitatea de senatori sau deputați, a transmis președintele comisiei, Șerban Nicolae.

E vorba de o regulă valabilă pentru orice persoană care a solicitat accesul într-o zonă care este clasificată ca zonă de securitate în sensul în care faci dovada calității oficiale în care soliciți accesul, că ai un angajament de confidențialitate, în sensul că ți s-au adus la cunoștință normele incidente, faptul că ai o serie întreagă de restricții în ceea ce privește accesul, vizionarea unor documente, fotocopierea, scoaterea lor, deteriorare, modificare, distrugere șamd și că ți-ai luat angajamentul că nu vei divulga informații. Ar fi profund anormal să transformăm o zonă de securitate într-un soi de bibliotecă publică în care oricine vine și ia informații și eventual le folosește. (…)Corespondența dintre Parlament și Ministerul Justiției și ANP s-a efectuat deja și ni s-a transmis că nu există niciun fel de restricție ca parlamentari. (…) Ar fi aberant și absolut inacceptabil să ni se se interzică accesul la informații din spațiul public„, a spus  Șerban Nicolae, la finalul ședinței comisiei.

El și-a exprimat speranța ca, în viitor, publicul să aibă acces la arhivă, la informațiile care nu pot afecta viața privată a vreunei persoane.

„Poate că odată, așa mi se pare mie normal, o să aibă acces publicul la asemenea informații, mai ales la cele care nu pot afecta viața privată. (…) Eu mi-am dorit să fie presa de față măcar la ceea ce vedem și noi, pentru că nu se pune problema ca vreunul din membrii comisiei să răsfoiască documente sau să deschidă pe acolo vreun calculator, dacă or fi, sau să cerceteze date sau informații, ci doar dorim să ne documentăm în legătură cu spațiul în care se află arhiva, căile de acces, măsurile de securitate, eventuale alte aspecte interesante. (…) În principal, presa nu are acces, practic opinia publică nu are acces în asemenea zonă. Eu sper să finalizăm activitatea acestei comisii eventual și cu un asemenea rezultat, în sensul că ce nu afectează viața privată a unor persoane (…) să poată fi adus la cunoștință publică”, a adăugat Șerban Nicolae, citat de Agerpres.

El a explicat că scopul anchetei este de a stabili dacă în contextul desființării SIPA informațiile stocate „au fost folosite pentru a exercita acte de presiune”.

„Dacă în contextul desființării acestei instituții, înainte sau după, informațiile stocate, strânse de-a lungul timpului la acest fond documentar au fost folosite pentru a exercita acte de presiune, de constrângere față de principalii actori ai actului de Justiție din România. Judecătorii și procurorii, în primul rând, ca magistrați direct implicați, sunt interesați să știe dacă actul de Justiție a fost vătămat, dacă justițiabilii au avut sau nu parte de acte de injustiție cu ocazia unor acțiuni în sistemul judiciar românesc. (…) Să vedem dacă a existat o formă de poliție politică, dacă s-a constituit un fond documentar și de informații în legătură cu judecători, procurori, grefieri, personal auxiliar, demnitari, cu orice alte persoane de interes, în sensul prejudicierii actului de Justiție. În sensul de a folosi asemenea informații pentru a determina judecători, procurori, politicieni, personal din sistemul judiciar românesc să facă sau să nu facă ceva în legătură cu serviciul, să deturneze actul de Justiție, să producă eventuale acte de corupție, acte de persecuție șamd. Dacă așa ceva s-a întâmplat în România, lucrurile trebuie lămurite, în principal, pentru a nu se repeta și, în secundar, pentru ca cei vinovați să poată fi trași la răspundere”, a susținut Șerban Nicolae.

Senatorul PSD a spus că dorește să afle de ce în interiorul arhivei se află un aparat de copiere.

„Nici acum nu s-a lămurit de ce s-a dus acolo un aparat de copiere, din moment ce era în discuție doar o inventariere a documentelor, o clasificare pe categorii, o sistematizare a arhivei așa cum s-ar face la orice depozit de documente. (…) Aș vrea să știu și eu cine a decis și care ar fi fost justificarea. Prima suspiciune ar fi că cine a avut acces în interior ar fi putut să copieze documente, să sustragă în felul ăsta informații fără ca cineva să observe că s-a umblat la ele pentru că documentele originale rămâneau pe loc”, a punctat Șerban Nicolae.