Grav ACCIDENT pe DN7. Un microbuz cu pasageri s-a ciocnit cu un TIR

Trei persoane au suferit răni grave, sâmbătă dimineaţa, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Mintia, din judeţul Hunedoara, după impactul dintre un microbuz şi un TIR.

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat că în microbuz erau nouă persoane, trei dintre ele fiind în stare gravă în urma accidentului. „Accidentul rutier a avut loc între un microbuz în care se aflau nouă persoane şi un autotren. Trei victime au suferit leziuni grave fiind preluate de echipajele medicale, restul, în stare de şoc, sunt evaluate medical la faţa locului”, a spus Doda.

La locul accidentului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare și cinci medicale SMURD și SAJ, inclusiv o autospecială pentru victime multiple.

„În această dimineață, în jurul orei 8.15, pe DN7, în zona localității Mintia a avut loc o coliziune între un TIR și un microbuz. În microbuz se aflau nouă persoane. Din primele date mai multe persoane din microbuz au fost transportate la spital, însă cu răni mai grave, aparent doar trei persoane. Aceste date pot fi oferite mai bine de medici. Circulația este oprită total în acest moment”, a declarat, la rândul său, subcomisarul Adrian Creangă de la Centrul Infotrafic al Poliției, la Antena 3.

Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul. 

foto: antena3.ro

NICIUN COMENTARIU