9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 5:48
No menu items!

Eugen Nicolăescu, audiat la DNA în dosarul șefului CJ Ialomița, arestat. UPDATE

spot_img

Fostul ministru al sănătății a spus că a fost chemat ca martor dar nu știe în ce dosar

Nicolaescu_Eugen_SZ

Fostul ministru al sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu, este audiat, miercuri, la DNA. El a ajuns în jurul orei 12,30, și a precizat că a fost citat telefonic în urmă cu două zile în calitate de martor, dar că nu știe în legătură cu ce dosar a fost chemat.

Anul trecut, Guvernul a sesizat DNA posibile fapte de natură penală constatate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti, constând în plata unor servicii de consultanţă neprestate, plata a milioane lei către „firme de familie” care nu au lucrat nimic şi cumpărarea de echipamente la suprapreţ. Pentru echipamentele cumpărate, adaosul comercial s-a ridicat şi la 2.637%. În perioada supusă controlului, spitalul a fost condus de Anca Buliman, manager din iunie 2006. În raportul Corpului de control al premierului privind verificările făcute la Spitalul Bagdasar-Arseni este menţionată, între altele, efectuarea serviciilor de spălătorie şi curăţătorie uscată prin firme „de familie”.

Licitaţiile respective din ce-mi aduc eu aminte au fost făcute în anii 2010 – 2012, ele au fost făcute în condiţiile de la vremea respectivă. Eu am avut, dacă nu mă înşel, în prima parte a anului, un control la respectivul spital, iar raportul de control l-am trimis la DNA şi la Curtea de Conturi

Eugen Nicolăescu
fost ministru al sănătății


UPDATE 13:50

După aproape o oră, Eugen Nicolăescu a ieșit din sediul DNA și a declarat că a fost citat în dosarul în președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost reținut.

Este vorba de un dosar deschis pe numle președintelui CJ Ialomița. A trebuit să dau o declarație despre un control pe care l-am dispus la Spitalul Județean din Ialomița. Rezultatele controlului nu au venit cât eram eu ministru

Eugen Nicolăescu

Silvian Ciupercă a fost reținut, în 11 februarie 2015, sub acuzațiile de luare de mită, abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ulterior, el a fost arestat.

Potrivit anchetei, în luna ianuarie 2014, Silvian Ciupercă și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de președinte al PSD Ialomița cu scopul asigurării postului de manager interimar al Spitalului judeţean Ialomiţa pentru Adrian Berbec, directorul financiar-contabil al unității medicale. În perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea unui control de către Corpul de Control al ministrului sănătății, l-a determinat pe un consilier din cadrul ministerului să întocmească raportul neconform realității. Astfel, au fost eliminate din cuprinsul acestui raport dispoziții și pasaje ce ar fi dus la sesizarea autorităților judiciare. În aceeași perioadă, l-a determinat pe acelaşi consilier să întocmească în fals raportul de control, prin omisiunea inserării unor împrejurări care ar fi putut duce la tragerea la răspundere penală, disciplinară sau administrativă a celor supuși controlului.

Andrei Tudor