21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 15:37
No menu items!

AVERTIZĂRI METEO: Cod galben de ninsori și viscol în toată țara

spot_img

Avertizările emise de meteorologi sunt valabile de joi, de la ora 13.00 până sâmbătă, la ora 16.00

viscol

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două avertizări Cod galben de ninsori și viscol, valabile pentru întreaga țară de joi, de la 13.00 până sâmbătă, la ora 16.00.

Astfel, potrivit primei avertizări, valabilă de joi până vineri, la ora 16.00, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 30 – 35 l/mp. În Dobrogea, în sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 de kilometri/oră, viscolind ninsoarea.

cod_galbenPotrivit celei de-a doua avertizări, valabilă de vineri după-amiază până sâmbătă, la ora 16.00, vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, în Muntenia, în centrul şi în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

cod_galben1R.D.