13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 14:41
No menu items!

VIDEO Un urs captiv într-un gard de sârmă ghimpată, eliberat după 12 ore, timp în care animalul a urlat continuu de durere

spot_img

Aproape 12 ore de chin pentru un urs care s-a prins într-o șufă în comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. Ursul, un exemplar masiv, s-a chinuit până la epuizare ca să se elibereze. Autoritățile au intervenit abia după 12 ore pentru că administraţia localităţii nu ar fi avut un contract cu o asociaţie de vânătoare, singurii care puteau să intervină pentru a tranchiliza animalul și a-l elibera din „capcană”.

Ursul care dădea târcoale de câteva zile a rămas prins în sârma ghimpată a unei gospodării.

Impresionate de chinul prin care trecea animalul, autoritățile au decis să intervină, însă, în acel moment, s-a constatat lipsa actului care le permitea legal să intervină după ce Ministerul Mediului a impus tuturor primăriilor din zona de munte să încheie contracte cu asociaţii de vânătoare.

„Edilii comunelor unde se întâmplă incidente cu urşi sunt pasibili de neglijenţă în serviciu. Legea spune că primăriile trebuie să încheie contracte, pentru că edilul este protectorul comunităţii. Nu poţi să ceri încheierea contractului când ursul este în laţ. Este vorba despre uzul unei arme supuse autorizării. Pentru ce se întâmplă în intravilan decide primarul, iar în extravilan este competenţa Ministerul Mediului, care trebuie să dea derogare şi avem o altă procedură. Primăria Ceahlău habar nu are daca ursul este în intravilan sau în extravilan“, a declarat Raul Papalicef, preşedintele Asociaţiei de Vânătoare Lupul Cenuşiu.

Încheierea respectivului contract a durat 12 ore, timp în care ursul a urlat de durere aproape continuu.

În cele din urmă, ursul a fost tranchilizat și scos din șufă.

”Nu era rănit, când își revine, pleacă în pădure”, ne-a declarat Raul Papalicef, șeful Asociației ”Lupul cenușiu”, potrivit ziarul atitidineadeneamt.ro.

Momentul în care ursul este tranchilizat și eliberat:

Sursa Video Ziarul Atitudinea de Neamț

 

Cora Dumitrescu