22.9 C
București
luni, 6 mai 2024 - 13:46
No menu items!

Ciolacu, declarații nefericite: „Buzăul nu e Moldova și vă rog să nu mă jigniți”

spot_img

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD și posibil candidat la președinția României, a făcut o serie de comentarii controversate cu privire la regiunile țării. Buzoian la origine, Ciolacu subliniază că a considera județul în care s-a născut parte din Moldova ar fi o jignire. 

De cel puțin 15 ani, prezidențiabilii, indiferent de procentele din sondaje și de sigla sub care au candidat, s-au visat cu voce tare „președintele tuturor românilor”. Slogan la fel de util în campanie dar și în afara ciclurilor electorale, aceste cuvinte bifează toate căsuțele când vine vorba de programe politice și promisiuni de stabilitate, securitate și unitate. Marcel Ciolacu, însă, are o abordare originală. 

Conform statutului PSD, președintele partidului are prerogativul de a fi candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale. În aritmetica lui 2024, cu comasări, coaliții și candidaturi comune, încă nu este clar cine se va înscrie în lupta pentru Palatul Cotroceni. Un detaliu, având în vedere că nu știm încă nici măcar data la care vor avea loc sus-numitele alegeri prezidențiale. Însă ce este clar, dincolo de discuții private și negocieri coalizate, este că Marcel Ciolacu are obligația de a-și reprezenta partidul drept candidat la în cursa pentru președinția României, conform statutului PSD. 

Așadar, din postura de candidat PSD pentru cea mai înaltă funcție din stat, Marcel Ciolacu aduce adăugiri proprii la geografia României:

”Buzăul nu e Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”, zâmbește Ciolacu în fața microfoanelor, după ce-l introduce pe colegul său de partid și guvern drept „bănățeanul de Grindeanu”. 

„Asta e! A venit bănățeanul de Grindeanu să facă autostradă în Moldova. Buzăul nu e Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți! Dar a venit și un buzoian care, împreună cu domnul Grindeanu și cu restul colegilor din Guvern, am început să aducem timișorenilor ce e corect.”

Elena Cristea