9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 6:28
No menu items!

VIDEO/FOTO Pompierii se luptă de aproape 12 ore să stingă incendiul izbucnit la o hală din Piteşti

spot_img

Pompierii argeşeni intervin în continuare, vineri dimineaţă, pentru lichidarea incendiului izbucnit la un depozit de solvenţi din comuna Bradu, lângă municipiul Piteşti.

„Echipajele sosite în sprijin de la celelalte judeţe s-au retras, iar în continuare au rămas forţele şi mijloacele noastre. Nu au fost probleme de ordin medical. Sunt 13 autospeciale de stingere cu aproximativ 50 de pompieri”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, în cursul nopţii s-a putut interveni cu un utilaj pentru a căuta şi stinge focarele.

„Datorită intervenţiei prompte şi operative, incendiul nu s-a extins la construcţiile celorlalţi vecini din apropiere, manifestându-se la depozitul aflat în spaţiu deschis şi la o parte din asteriala unei construcţii administrative. De asemenea a mai ars o semiremorcă aflată în apropierea focarului”, au precizat reprezentanții ISU Argeş.

Substanţele scurse din incintă au ajuns într-un canal de fugă, fiind monitorizate de către pompieri, care au construit şi câteva baraje. Ulterior, specialişti de la Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea au acţionat pentru a inhiba acele substanţe.

Incendiul puternic a izbucnit, joi seară, la hala din localitatea Bradu, la sud de Piteşti, autorităţile emiţând un mesaj RO-ALERT pentru populaţie din cauza degajărilor mari de fum.

Pentru localizarea flăcărilor, care se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, în sprijinul echipajelor argeşene au fost trimise trei maşini de stingere de la ISU Dâmboviţa, două de la ISU Olt şi una de la ISU Giurgiu, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

                                                                                                                   Adina Silav