16.3 C
București
luni, 20 septembrie 2021 - 2:28

Varianta Delta, dominantă în România. Peste jumătate din cazuri nu au legături cu alte persoane infectate

spot_img

Varianta Delta a SARS COV2 devine dominantă în România. Institutul Național de Sănătate Publică a publicat raportul săptămânal care confirmă întrunirea criteriilor de transmitere comunitară susținută a acestei variante, considerată de două ori mai contagioasă decât cele inițiale.

Până acum 807 cazuri de infectare cu varianta Delta au fost confirmate în România. Peste jumătate dintre ele nu sunt în focare și nici nu au istoric de călătorie în străinătate, arată INSP.

„Oservarea datelor colectate pentru cazurile cu probe secvențiate, cuplată cu rata de creștere a numărului de cazuri, arată că actualul profil de evoluție a epidemiei este determinat de transmiterea variantei Delta”, arată INSP.

În săptămâna 35 au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susținută, la nivel național, a variantei Delta: au fost detectate cazuri confirmate cu varianta Delta în 38 județe și municipiul București, cazurile să provină din toate regiunile țării, mai mult de jumătate din infectări nu au legături epidemiologice cu cazuri confirmate sau istoric de călătorie.

Dintre cele 807 cazuri confirmate cu varianta Delta, 191 fuseseră vaccinate – 7 incomplet și 184 complet vaccinate.

                                                                                                                Adina Silav