9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 6:08
No menu items!

UE a suspendat negocierile cu Ucraina

spot_img

UE

Uniunea Europeană a suspendat lucrările în vederea unui acord de asociere cu Ucraina, din cauza lipsei unui angajament clar din partea preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna acest document, pe care l-a respins luna trecută, potrivit AFP. Anunțul a fost făcut, duminică, de comisarul pentru extindere UE, Stefan Fuele.

Bruxelles-ul a informat Ucraina că o continuare a negocierilor depindea de un „angajament clar în vederea unei semnări, (dar) n-a primit vreun răspuns” în acest sens, a declarat comisarul european pentru Extindere Stefan Fuele, într-un mesaj postat pe Twitter, adăugând că liderii de la Kiev nu au dat dovadă de seriorizate și că guvernul ucrainean nu a arătat că are motive reale pentru un acord, conform Ria Novosti.

Fule a făcut aceste afirmaţii în contextul în care 200.000 de ucraineni proeuropeni s-au reunit duminică în Piaţa Independenţei, la Kiev, cu scopul de a exercita o presiune asupra preşedintelui Viktor Ianukovici să semneze acordul cu UE.

Asupra preşedintelui ucrainean sunt exercitate presiuni intense pentru ca acesta să aleagă între acordul cu UE sau uniunea vamală condusă de Moscova din care fac parte Rusia, Belarusul şi Kazahstanul.

În urma protestelor, primarul Kievului a fost demis de președintele Ucrainei, Ianukovici,  susținând că acesta este vinovat de reprimarea cu violență a demonstrațiilor de stradă.

C.A