9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 7:11
No menu items!

UDMR îi întoarce spatele lui Dacian Cioloș și îi dă trei opțiuni

spot_img

Liderul UDMR Kelemen Hunor consideră că premierul Dacian Cioloş nu a reuşit să restabilească un nivel minim de încredere care ar fi permis refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR şi că acesta mai are trei opţiuni: să renunţe la mandatul oferit de preşedinte, guvern PSD-USR-AUR sau guvern monocrom USR.

Afirmaţiile liderului UDMR vin după anularea întâlnirii pe care cei doi lideri ai coaliției, Florin Cîțu și Kelemen Hunor i-au promis-o lui Dacian Cioloș miercuri, după prima rundă de discuții. 

UDMR consideră în continuare că, în loc de tactici tehnice pentru putere, este necesar să se formeze un guvern cât mai curând posibil. Un guvern care să se concentreze pe problemele reale ale societății, găsind soluții urgente pentru gestionarea pandemiei, problema creșterii prețurilor la energie și pregătirea bugetului de stat pentru anul viitor.

„Pentru noi, politica înseamnă în primul rând căutarea și reprezentarea binelui comun, îmbunătățirea condițiilor de trai și de siguranță al oamenilor. Urmând aceste principii în activitatea noastră din cadrul guvernului, reprezentăm comunitatea maghiară din România și toți cetățenii români, atât timp cât vom avea posibilitatea să fim prezenți la guvernare”, a anunțat Kelemen Hunor.

Marilena Nedelcu