7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:20
No menu items!

Trump acuză manipularea anunțului privind eficiența vaccinului pe care l-a comandat în avans

spot_img

Donald Trump a acuzat, marți, Agenția Americană a Medicamentelor că a așteptat să treacă alegerile pentru a anunța vaccinul Pfizer, în aceeași zi în care administrația sa a denunțat lipsa de transparență a OMS privind investigarea originilor epidemiei.

„Agenția Medicamentelor și Democrații nu au vrut să avem un vaccin înainte de alegeri, așa că au făcut anunțul la cinci zile după alegeri. Așa cum am avertizat tot timpul!”, a scris Donald Trump, marți, într-un șir de tweet-uri.

„Așa cum am spus multă vreme, Pfizer și ceilalți vor anunța vaccinul doar după alegeri, pentru că nu au avut curaj să o facă înainte de alegeri. Și Agenția Medicamentelor ar fi trebuit să-l anunțe mai devreme, nu din motive politice, ci pentru a salva vieți”, a scris președintele în exercițiu într-un alt mesaj. 

Vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech împotriva COVID-19 ar avea o eficiență de peste 90%, deși se bazează pe o tenhologie care nu a mai fost folosită până acum. 

Pe baza proiecțiilor, producătorii au declarat că intenționează să livreze până la 50 de milioane de doze de vaccin la nivel global în 2020 și până la 1,3 miliarde de doze în 2021. Sunt necesare două doze pentru a vaccina o persoană.

Europenii ar trebui să fie printre primii care primesc o parte din comanda lor. Uniunea Europeană a precomandat 200 de milioane de doze la începutul lunii septembrie, cu o opțiune de 100 de milioane de doze suplimentare. Luni după-amiază, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat pe Twitter că un contract pentru a comanda 300 de milioane de doze va fi „semnat în curând”. Spre comparație, Japonia are un acord pentru 120 de milioane de doze, Marea Britanie pentru 30 de milioane, iar SUA pot comanda până la 600 de milioane.

Editor M.C.