13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 21:22
No menu items!

Vela: MIercuri, Ziua Z. Peste 600 de acțiuni contra crimei organizate, în toată țara

spot_img

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri, în contextul în care în ţară au loc sute de percheziţii vizând grupări de criminalitate organizată, că ”este ziua Z, o zi importantă pentru combaterea infracţionalităţii în România”, fiind făcute peste 600 de percheziţii şi descinderi.

„Este cea mai mare acțiune pe arme și muniții din România. Cele 130 de descinderi au avut în vedere punerea în executare a unor mandate de arestare, interne și internaționale. Au fost vizate 21 de grupuri infracționale de trafic de persoane, de migranți, proxenetism, cămătărie. Prejudiciul a fost de 190 de milioane de lei și 160 de mii de euro”, a declarat Marcel Vela.

Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră, împreună cu D.I.I.C.O.T., precum și cu celelalte unități de parchet competente, efectuează 619 percheziții și descinderi, în municipiul București și în toate județele.

Dintre acestea, 489 sunt percheziții și 130 sunt descinderi.

Astfel, pentru destructurarea unor grupuri infracționale, se efectuează 386 de percheziții în domeniul criminalității organizate, 36 pe linie judiciară, 46 pentru combaterea criminalității economico-financiare și 21 în domeniul armelor și munițiilor.

În cadrul acestor percheziții derulate pentru destructurarea a 21 grupuri infracționale, sunt vizate persoane bănuite de trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de migranți, proxenetism, infracțiuni informatice, spălare de bani, evaziune fiscală, cămătărie, șantaj, înșelăciune, contrabandă, precum și alte infracțiuni conexe.

Cele 130 de descinderi vizează punerea în aplicare a unor mandate de executare a pedepsei închisorii, de arestare preventivă, precum și a unor mandate europene de arestare.

Aceste activități, beneficiază de suportul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

În această operațiune, sunt angrenați peste 2.500 de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră.

Valoarea prejudiciului estimat în dosarele penale în care se desfășoară actvități procedurale în acțiunile din această dimineață este de peste 190 de milioane de lei și aproximativ 160.000 de euro.

Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră, împreună cu D.I.I.C.O.T., precum și cu celelalte unități de parchet competente, efectuează 619 percheziții și descinderi, în municipiul București și în toate județele.Dintre acestea, 489 sunt percheziții și 130 sunt descinderi.Astfel, pentru destructurarea unor grupuri infracționale, se efectuează 386 de percheziții în domeniul criminalității organizate, 36 pe linie judiciară, 46 pentru combaterea criminalității economico-financiare și 21 în domeniul armelor și munițiilor.

În cadrul acestor percheziții derulate pentru destructurarea a 21 grupuri infracționale, sunt vizate persoane bănuite de trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de migranți, proxenetism, infracțiuni informatice, spălare de bani, evaziune fiscală, cămătărie, șantaj, înșelăciune, contrabandă, precum și alte infracțiuni conexe.

Cele 130 de descinderi vizează punerea în aplicare a unor mandate de executare a pedepsei închisorii, de arestare preventivă, precum și a unor mandate europene de arestare.Aceste activități, beneficiază de suportul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.În această operațiune, sunt angrenați peste 2.500 de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră.

Valoarea prejudiciului estimat în dosarele penale în care se desfășoară actvități procedurale în acțiunile din această dimineață este de peste 190 de milioane de lei și aproximativ 160.000 de euro.