11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 2:15
No menu items!

Transgaz: Lucrările la gazoductul Ungheni-Chișinău sunt în grafic

spot_img

Compania Transgaz reacționează la articolele din presa moldovenească în care se sugerează că proiectul Conducta Iași – Ungheni – Chișinău” va fi gata depășindu-se termenul inițial de finalizare.

Potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, Transgaz SA precizează că lucrările de execuție la gazoductul Ungheni – Chișinău sunt în grafic pe toate loturile, termenul de finalizare fiind semestrul I 2020.

„Până la finalizarea proiectului „Dezvoltări ale SNT în zona de Nord–Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacității de transport spre/dinspre Republica Moldova” (termen de finalizare anul 2021), capacitatea de transport prin Sistemul Național de Transport gaze naturale existent în România și gazoductul Iași-Ungheni – Chișinău, dinspre țara noastră spre Republica Moldova, va fi de 1,5 milioane mc/zi.După finalizarea proiectului „Dezvoltări ale SNT în zona de Nord–Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacității de transport spre/dinspre Republica Moldova, capacitatea de transport dinspre România spre Republica Moldova, va fi de 1,5 până la 2,2 miliarde mc/an așa cum s-a convenit cu autoritățile guvernamentale din Republica Moldova, respectiv de 4 până la 6 milioane mc/zi”, se arată în comunicat.

Emanuel Stan