10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 2:44
No menu items!

Sondaj Marea Britanie: 52% dintre britanici nu mai vor în UE după atentatele de la Paris

spot_img

Mai mult de jumătate dintre britanici vor ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie realizat după atentatele teroriste de la Paris pentru cotidianul Independent.

Potrivit sondajului ORB, citat de Reuters, 52% dintre britanicii chestionați doresc părăsirea UE, procentul fiind în creștere după sondajele similare realizate îi iunie, iulie și septembrie, când majoritatea celor intervievați doreau rămânerea regatului în componența UE. Alte sondaje au arătat aceeași scădere în rândul britanicilor a susținerii apartenenței la UE, dar ca urmare a problemelor apărute în legătură cu afluxul de imigranți în Europa.

La începutul acestei luni, premierul britanic David Cameron, și-a lansat inițiativa de reformă a UE, înainte de un referendum privind apartenența Marii Britanii la UE, consultare pe care el a propus s-o organizeze până la sfârșitul lui 2017.

Marea Britanie este a doua mare putere economică a blocului comunitar și una din cele două mari puteri militare ale UE. Proeuropenii avertizează că ieșirea din UE va afecta economia britanică și va antrena destrămarea Regatului Unit, ducând la un alt vot în Scoția pentru independență.