10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 4:10
No menu items!

Sondaj BNR: Grupul Rompetrol afectează producția industrială din martie

spot_img
Sondaj BNR: Grupul Rompetrol afectează producția industrială din martie
foto: romania-insider.com

O contribuție importantă la temperarea producției industriale în luna martie o va avea întreruperea activității a două companii membre ale Grupului Rompetrol, se arată în ultimul sondaj de conjunctură realizat de BNR. Este vorba despre Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals.

Cele două companii îşi vor întrerupe activitatea de producţie în perioada 1 martie – 8 aprilie, pentru realizarea unor lucrări de revizie şi modernizare a echipamentelor în valoare de peste 55 de milioane de dolari.

”Temperarea dinamicii producţiei industriale va fi generată, în principal, de contracţia anticipată de respondenţii din industria de prelucrare a petrolului, cocsificare a cărbunelui şi tratare a combustibililor nucleari, o contribuţie importantă revenind întreruperii activităţii a două companii membre ale Grupului Rompetrol”, se precizează în sondajul de conjunctură realizat de banca centrală.

Tot în luna martie, activitatea din construcții își va relua creșterea, după o lungă perioadă de scădere a acestui sector. Pe de altă parte, producția industrială va marca o nouă atenuare a ritmului de creștere, iar companiile din domeniu vor opera noi reduceri de personal.

”Traiectoria descrescătoare aferentă activității din construcții se va întrerupe, o contribuție revenind îmbunătățirii condițiilor climaterice”, precizează documentul BNR. În plus, atât producția, cât și volumul comenzilor vor crește. Cu toate acestea, blocajul financiar afectează și acum activitatea companiilor din construcții, în proporție de 31%.

Luna martie va consemna o posibilă dinamizare a investițiilor în industrie, în timp ce în construcții acestea se vor menține pe un trend descrescător. În plus, companiile industriale preconizează, și pentru luna martie, o scădere moderată a ratei profitabilității.

”Cererea insuficientă continuă să exercite un efect nefavorabil asupra activității celor două sectoare economice, acest factor fiind invocat de aproximativ 49% din totalul managerilor din industrie și respectiv 53% din numărul operatorilor din construcții”, precizează banca centrală. Printre sectoarele care resimt cel mai mult influența deficitului de cerere se numără industria mijloacelor de transport, industria metalurgică, a construcţiilor metalice şi a produselor din metal, industria de maşini și în energie.

Sectorul construcțiilor din România a înregistrat, în prima lună a acestui an, cea mai mare scădere anuală din ultimele douăsprezece luni, potrivit datelor Eurostat. Astfel, producția în construcții a scăzut cu 11 procente față de ianuarie 2011 și cu 2,3% față de luna decembrie 2012.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), construcțiile noi au înregistrat cea mai mare scădere anuală în ianuarie 2013, de 16,5%, în timp ce reparațiile capitale au crescut cu 46,8%.

”Reluarea activității în construcții va antrena o redresare ușoară a performanței economice”, punctează sondajul BNR. Sondajul de conjunctură este realizat cu sprijinul sucursalelor BNR şi se bazează pe un eşantion naţional reprezentativ la nivel judeţean (atât ca pondere, cât şi ca structură pe ramuri). Începând cu luna august 2005, componenţa eşantionului a fost extinsă, numărul unităţilor selectate fiind în prezent de aproximativ 420.

Cosmina Croitoru