9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:24
No menu items!

Schemă de ajutor de stat de 200 de milioane de euro pentru fermieri. Care este condiția pentru a accesa banii

spot_img

În baza unei scheme de ajutor de stat ce urmează să fie aprobată de Guvern, fermierii vor avea la dispoziţie 200 de milioane de euro, soluţie legislativă ce va contribui la asigurarea necesarului pieţei interne şi la reducerea presiunii asupra stocurilor şi preţurilor la alimente. Anunțul a fost făcut, joi, de premierul Nicolae Ciucă, în timpul unei vizite făcute la o companie românească al cărei obiect de activitate este producţia şi procesarea cărnii de pasăre.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, o componentă importantă a Programului „Sprijin pentru România” este susţinerea agriculturii şi industriei alimentare, domenii strategice şi cu pondere substanţială în economia românească.
 
Am decis recent în Guvern să punem la dispoziţia fermierilor români 300 de milioane de euro granturi pentru capital de lucru, o măsură de susţinere a agriculturii şi industriei alimentare, care va contribui la reducerea impactului generat de creşterea preţurilor la produsele de bază. Pentru a face performanţă este nevoie de forţă de muncă înalt calificată. Din acest considerent am susţinut şi a fost aprobată de Parlament o altă măsură a Programului „Sprijin pentru România” prin care a fost stabilit la 3.000 de lei lunar salariul minim în agricultură şi industria alimentară„, a precizat prim-ministrul.
 
Premierul a adăugat că va fi introdusă o altă măsură destinată încurajării procesării în România a materiei prime. În baza unei scheme de ajutor de stat ce urmează să fie aprobată de Guvern, fermierii vor avea la dispoziţie 200 de milioane de euro, soluţie legislativă ce va contribui la asigurarea necesarului pieţei interne şi la reducerea presiunii asupra stocurilor şi preţurilor la alimente.
 
Măsurile destinate agriculturii şi industriei alimentare incluse în pachetul „Sprijin pentru România” au fost stabilite ca urmare a consultărilor cu fermierii, patronatele şi sindicatele din agricultură.
 
Raluca Dan