ÎNVIEREA LUI HRISTOS ȘI TAINA LUMINII ÎN LUCRAREA MÂNTUIRII NOASTRE
RĂSTIGNIRE, MOARTE, îNVIERE, POMUL VIEȚII ȘI RAIUL DESCHIS CU CHEIA CRUCII LUI
HRISTOS, NE ÎMBRACĂ ÎN LUMINA CEA PURUREA FIITOARE A NESFÂRȘITEI IUBIRI
DUMNEZEIEȘTI.
Dacă în clipa în care Domnul Iisus și-a dat duhul pe Cruce, Întuneric s-a făcut pe fața a tot pământul, Luna s-a înroșit ca sângele, Soarele s-a ascuns, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, catapeteasma s-a rupt în două, astăzi Învierea lui Hristos, greu mai animă sufletul muribund care se zbate nepăsător în pofte, patimi și păcate.
Atunci în vremea lui Iisus ne spun cărțile sacre, că toate s-au umplut de lumină dumnezeiască și Cerul și Pământul și cele de desubt.
Astăzi problema omului modern nu mai este lumina lui Hristos, taina îngerului, Învierea Domnului, mormântul gol, piatra rasturnată, pecețile neatinse sau biruința asupra morții și păcatului Acum este în vogă problematica Luminii pascale, data sărbătoririi, comuniunea obligatorie cu cei care se cred mult mai mistici și mai sfinți decât Sfinții Apostoli, Sfintele femei Mironosițe, sau chiar superiori legilor mai presus de fire a revelației lui Hristos.
– Cum am putut evolua spiritual atât de mult, de la sacru spre profan?
– Cum am putut cădea mai mult decât Adam, din ceresc în pământesc?
– Cum am putut fugi atât de mult de lumina Duhului și trăirea în Hristos duhovnicească spre raționalul umbros al minții căzute, care analizează dușmănos și cu pasiunea incertitudinii, autenticitatea Mormântului, a luminii, a lui Hristos ca existență între noi, a evenimentelor, a datelor, a faptelor, a Apostolilor, ca și când Adevărul nu mai este adevăr.
Oare Sfânta Scriptură mai prezintă vreo certitudine?
Mai există oare sens și folos vieții din conceptul Sfintei Evanghelii în viața noastră?
Mai are Evanghelia rolul ei de a înțelepți, a învăța, a îndrepta, a mustra spre folosul sufletelor noastre?
Mă întreb în sine-mi așa ca pentru noi: Oare lacrimile de sânge, ruga din gradina Ghetzimani, cuiele, bicele, scuipările, spinii de pe sfânta-I frunte, or fi fost atât de dureroase, precum ipocrizia, nepasarea, necredința, ateismul și nihilismul nostru, care vor să strice frumusețea sărbătorii Învierii Domnului, prin polemici ieftine, grobiene, inculte, lipsite de sensul și miezul tainei mântuirii noastre, ÎNVIEREA LUI HRISTOS.
Sigur nu este altă potecă mai sănătoasă, decât calea bătătorită a smereniei, credinței simple și inocente, a faptelor curate și inocente din inimi înfrânte, feciorești, creștine și luminate de harismele și lumina Duhului Sfant.
Oricât de ticăloșiți și murdari în cuget am vrea să devenim, sensul mântuirii lumii,voia Logosului Divin și direcția stabilită de Creator, nu o vom putea schimba, indiferent de răutățile pe care le vom promova, le vom hrăni, lucra, din dorința de a micșora numele și imaginea lui Dumnezeu în lume, El rămâne veșnic Creatorul lumii, Dumnezeu: “Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul.”(Apocalipsa 1:8).
“Cerul și pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece, până nu se vor împlini toate”.(Matei 24.25)
Puterea ÎNVIERII stă în frumusețea imnului pascal:
“HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND SI CELOR DIN MORMINTE VIAȚĂ DĂRUINDU-LE!“
De aici luăm puterea biruinței divine: Adevăr, Cale, Viață, Lumină, Veșnicie și Mântuire!
Sfârșit și lui Dumnezeu laudă!