vineri, 23 octombrie 2020 - 0:05

RACHETE Patriot, amplasate în România

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

 rachete patriot

România a solicitat Statelor Unite ale Americii amplasarea unor sisteme de rachete Patriot, mai ales în bazinul Mării Negre, având în vedere evoluţiile îngrijorătoare în planul securităţii regionale, potrivit informațiilor prezentate pe site-ul jurnalistului Radu Tudor, citat de Antena 3 .

 Rachetele vor fi amplasate în trei zone: Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, fosta bază aeriană Deveselu şi Câmpia Turzii.
 
“Este vorba despre Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (unde zeci de mii de militari americani sunt temporar locaţi dinspre Afganistan spre SUA), fosta bază aeriană Deveselu unde vor fi amplasate elemente ale scutului american antirachetă (strict în scopuri defensive) şi Baza Aeriană &1 Câmpia Turzii, unde vom avea o prezenţă cvasi-permanentă a unor avioane americane de luptă F-16”, scrie Radu Tudor, pe blogul personal.
Cel mai probabil, aparatele vor fi amplasate până la sfârşitul anului.
Rachetele Patriot ar putea fi amplasate până la sfârşitul anului, ca măsură complementară la misiunile avioanelor AWACS sub comanda Alianţei şi la prezenţa unor distrugătoare SUA şi aliate în bazinul Mării Negre, partea de sud şi sud-vest aflat sub controlul NATO prin ţările riverane Turcia, România, Bulgaria”, a  adăugat Radu Tudor.
C.A.

 

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...