9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:13
No menu items!

Propunere ANFP: Concursurile la stat – filmate. Bibliografia stufoasă – redusă

spot_img

Un proiect al Agenției Funcționarilor Publici prevede ca toate concursurile pentru funcțiile de la stat să fie filmate, pentru evitarea oricăror suspiciuni de fraudă sau  „aranjamente”. Mai mult, alte modificări ale legii privesc bibliografia stufoasă și inutilă câteodată, pentru aceste examene.

Proiectul ANFP modifică și completează HG 61/2008, cu privire la regulile de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice. 

În prezent, conform HG 611/2008, în cadrul probei de interviu a concursului pentru ocuparea unei funcții publice, întrebările și răspunsurile pot fi consemnate sau înregistrate, dar „în practică, au fost semnalate unele cazuri de fraudare cu privire la desfășurarea probei scrise”, motiv pentru care este necesară stabilirea posibilității înregistrării video și audio a acestei examinări, precum și a probelor suplimentare, conform notei de fundamentare a proiectului de HG. 

Alte propuneri din proiect vizează bibliografia prea stufoasă sau lipsa tematicii pentru concurs, care, de asemenea, au fost reclamate la ANFP de către foști candidați. 

Fiecare post vacant de la stat, fie temporar sau permanent, este scos la concurs de către instituția sau autoritatea respectivă, care este obligată să afișeze condițiile de desfășurare, tematica și bibliografia. ANFP preia toate anunțurile, de la toate instituțiile, și face parte din comisiile de organizare a concursurilor.

M. Nedelcu