9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:15
No menu items!

Privatizarea Poștei Române, amânată din nou. Datoriile istorice ar putea fi convertite în acțiuni

spot_img

Privatizarea Poștei Române, amânată din nou. Datoriile istorice ar putea fi convertite în acțiuni ale statului

Privatizarea Poștei Române a fost amânată pentru a doua oară, în condițiile în care niciun investitor nu a cumpărat caietul de privatizare până la termenul limită de marți, ora 12.00. Potrivit Directorului General al Poștei, Ion Smeeianu, Guvernul ia acum în calcul conversia în acțiuni a datoriilor istorice ale companiei, care se ridică la suma totală de 650 de milioane de lei (150 de milioane de euro).

Potrivit lui Smeeianu, investitorii interesați de Poșta Română și-au exprimat mai multe nemulțumiri legate de companie. Una dintre ele vizează situația financiară a companiei, agravată de o datorie suplimentară reprezentată de emiterea certificatului fiscal de privatizare, în valoare de 107 milioane de lei.

Șeful Poștei a mai declarat că unul dintre cele mai păguboase contracte a fost cel dintre Poșta Română și sindicatul companiei, care a adus o pierdere de 42 de milioane de euro. Smeeianu spune că pierderile Poștei nu pot fi recuperate mai repede de jumătatea anului viitor, până în septembrie 2014.

Un alt motiv de nemulțumire a investitorilor este și contractul colectiv de muncă încheiat pe 10 ani, respectiv până în 2018, ceea ce face imposibilă redimensionarea personalului. ”Recentele proteste din luna mai, împotriva deciziilor de restructurare, au fost percepute negativ de către investitori (…) Există și un element pozitiv. Din acest moment se poate spune că situația financiară a Poștei este clară”, a declarat Smeeianu.

Potențialii investitori la Poșta Română au cerut o nouă amânare a privatizării, iar Guvernul ia acum în calcul metode pentru a face vânzarea companiei mai atractivă. Una dintre ele este conversia în acțiuni a datoriilor istorice ale companiei, care, în acest moment, se ridică la 650 de milioane de lei.

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a declarat la finele săptămânii trecute că marţi vor fi anunţate detalii referitoare la procesul de privatizare al Poştei Române, iar miercuri vor fi discutate, în şedinţa de Guvern, măsurile pentru perioada următoare.

“Marţi după-amiază, pe 28 mai, când expiră termenul de cumpărare a caietelor de privatizare de către investitori, vom putea anunţa ce s-a întâmplat în toată această perioadă în procesul de privatizare. Miercuri, în şedinţa de Guvern, vor fi discutate toate măsurile care vor fi luate în perioada următoare”, a spus Dan Nica.

Acesta a precizat că anul trecut compania a fost salvată în ultimul moment de pericolul insolvenţei, reuşind eşalonarea amenzii primite de Poşta Română de la Consiliul Concurenţei de peste 100 de milioane de lei. “Dată fiind povara fiscală moştenită şi descoperită acum, focusul nostru este de a continua etapele procesului de privatizare în cel mai bun mod posibil în prezent pentru companie”, a adăugat Dan Nica.

MSI a prelungit până pe 28 mai 2013 termenul de cumpărare a dosarului de prezentare privind procesul de privatizare a Poştei Române de către potenţialii investitori, în urma unor solicitări transmise de administraţiile poştale şi fondurile de investiţii interesate să evalueze în detaliu oportunitatea investiţională şi potenţialul de creştere al companiei, după ce iniţial a fost stabilit pe 11 aprilie.

Potrivit preşedintelui Comisiei de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare a CNPR, Alexandru Petrescu, una dintre instituţiile de prestigiu interesate de privatizarea Poştei Române este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale şi peste 32.000 de angajaţi. Statul român deţine 75% din acţiuni la Poşta Română, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea.

Cosmina Croitoru