9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 6:44
No menu items!

Ponta: Dacă PNL se retrage din Guvern, numesc interimari, apoi merg în Parlament cu un nou guvern. Termenul este 8 martie UPDATE

spot_img

Victor-Ponta_SZ

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a făcut apel luni, după reuniunea Biroului Permanent Național (BPN) al PSD la unitatea USL, dar a precizat că, dacă PNL se retrage din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu un nou guvern. Ulterior, Ponta a precizat că, în cazul retragerii PNL din Guvern, termenul pentru formarea noului Cabinet este 8 martie, când expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la Ministerul Afacerilor Interne.

În măsura în care decizia PNL, aşa cum a fost ea anunţată de mai multe ori ca o posibilitate, va fi de a retrage din Guvern miniştrii PNL, în baza discuţiei de azi şi a mandatului politic pe care l-am primit, voi nominaliza în locul acestora tot membrii Cabinetului, conform prevederilor constituţionale. La împlinirea termenlor constituţionale, dacă nu va exista o soluţie de continuare a guvernării alături de PNL, voi merge în Parlament cu o structură a Guvernului care să permită continuarea programului USL şi îndeplinirea măsurilor pe care le-am propus populaţiei.

Victor Ponta

premier, președinte PSD

Victor Ponta a precizat că va anunţa, la acel moment, faptul că din punctul de vedere al PSD, PC şi UNPR există o mână întinsă pentru PNL, pentru a fi alături atât în structurile centrale, parlamentare şi guvernamentale, cât şi în structurile teritoriale.

Întrebat dacă în planul prezentat privind miniştrii interimari se înscrie şi ministrul interimar al internelor, vicepremierul Gabriel Oprea, Ponta a precizat: Da, se înscrie. Interimatul expiră pe 8 martie. Deci, noi, până atunci, trebuie să avem un alt Guvern”.

Victor Ponta a mai spus că miniştrii interimari numiţi în funcţii după eventuala ieştire a PNL de la guvernare nu vor sta 45 de zile ca interimari, pentru că la Ministerul Afacerilor Interne nu se poate numi un nou interimar, după expirarea celor 45 de zile.

Deci, practic, da, termenul este 8 martie. Este termenul la care exipră cele 45 de zile şi nu putem merge mai departe şi nici nu putem să avem un Guvern fără ministru de interne„, a spus Ponta.

R.D.