10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:57
No menu items!

PNL, USR-PLUS și UDMR merg împreună la consultări, la Cotroceni. Marcel Ciolacu a trimis o scrisoare

spot_img

Reprezentanţii celor trei formaţiuni care vor face parte din coaliţia de guvernare se vor prezenta împreună marţi, la ora 15,30, la consultările de la Palatul Cotroceni.

„Ieri seara am semnat protocolul coaliţiei. Este firesc să mergem împreună. Noi deja avem stabilit un program de guvernare. Ne pregătim o echipă de guvernare, avem majoritate în Parlament, deja demonstrată, şi mergem să îi spunem preşedintelui lucrul acesta. E un gest firesc, după două săptămâni de negocieri, când am reuşit într-un timp relativ scurt, zic eu, să avem şi echipă de guvernare, şi program de guvernare. Acum este important să putem avansa, să avem un Guvern cât mai repede şi atunci nu are rost să ne mai formalizăm. Am hotărât să mergem împreună, pentru că vom spune acelaşi lucru, atât timp cât avem deja o bază comună”, a precizat Cioloş, pentru agerpres.ro.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis o scrisoare publică președintelui Klaus Iohannis, ca răspuns la invitația de a participa la consultările de la Palatul Cotroceni în vederea desemnării candidatului de prim-ministru. el susține că odată ce președintele țării s-a antepronunțat cu privire la desemnarea unui candidat dintre partidele cu scor mai mic ca al PSD la alegeri, înseamnă că aceste consultări „mimează doar principiul consultării constituționale”.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, marţi, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.