11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 1:27
No menu items!

Plăți de aproape 9,4 milioane de euro pentru familiile care s-au asigurat în fața riscurilor Covid-19

spot_img

Peste 10.000 de familii din România care au încheiat polițe de asigurare în caz de îmbolnăvire cu SARS-COV-2, inclusiv a deceselor provocate de virus, au beneficiat în perioada pandemiei de protecţia financiară oferită de o poliţă de asigurare facultativă. Companiile de asigurări au plătit, în total, indemnizaţii de 9,37 milioane euro în baza poliţelor de viaţă şi de sănătate.

„Pandemia este, probabil, una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane căreia trebuie să îi facem faţă. Chiar dacă, din păcate, multe familii sunt în continuare vulnerabile din punct de vedere financiar, deficitul de protecţie existent poate fi diminuat cu ajutorul poliţelor de asigurare”, a declarat Adrian MARIN, Preşedintele UNSAR.

În acest context, asigurările de viaţă şi asigurările voluntare de sănătate sunt soluţii accesibile pentru reducerea vulnerabilităţii familiilor şi a dezechilibrelor sociale, acestea completând protecţia oferită de sistemul public.

„Marea majoritate a companiilor de asigurări şi-a adaptat activitatea în context pandemic, pentru a lărgi şi adapta sfera de acoperiri şi la riscurile generate de COVID-19”, a subliniat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR, chiar dacă există un principiu la nivel internaţional, inclusiv în zona de reasigurări, prin care riscurile generate de o pandemie reprezentau excluderi din poliţele de asigurări.

De regulă, unii asigurători excludeau din poliţe riscurile cauzate de epidemii şi pandemii, acum, pentru a veni în sprijinul clienţilor a căror stare de sănătate ar putea fi afectată de COVID-19, au decis să evalueze fiecare solicitare în parte sau să adapteze produsele pentru a face posibilă plata de îndemnizaţii pentru riscurile cauzate de COVID-19.

În primul semestru al acestui an, volumul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă a crescut cu 24% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce asigurările de sănătate s-au dezvoltat cu 8%, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară.

C.Dumitrescu