10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:21
No menu items!

ONU cere Rusiei să plătească despăgubiri de război Ucrainei

spot_img

Adunarea Generală a ONU a adoptat, luni, o rezoluţie neobligatorie în favoarea creării unui mecanism de despăgubire pentru distrugerile, de natură umană şi materială, cauzate de invazia Rusiei în Ucraina, informează agenția France-Presse, preluată de Agerpres.

Spre deosebire de Consiliul de Securitate, unde Rusia are drept de veto, Moscova nu s-a putut opune adoptării acestei rezoluţii susţinute de Ucraina, Canada, Olanda şi Guatemala, care a primit 94 de voturi, mai puţin decât cele 143 de condamnare a anexărilor ilegale ale Rusiei pe 12 octombrie.

Împotrivă au votat 14 ţări, printre care Rusia, China, Cuba, Mali sau Etiopia, şi s-au abţinut 73 de ţări, în principal de pe continentul african, dar şi Brazilia, Israel sau India.

Această rezoluţie cere ca Rusia să fie „considerată responsabilă pentru orice încălcare” a dreptului internaţional şi a Cartei ONU în Ucraina şi „să îşi asume consecinţele juridice ale tuturor actelor sale ilegale la nivel internaţional, în special prin repararea daunelor” materiale şi umane.

Stabileşte, de asemenea, necesitatea de a crea, „în cooperare cu Ucraina, un mecanism de reparare” şi „un registru internaţional al daunelor pentru a lista (…) probe şi informaţii referitoare la cererile de despăgubire” ale persoanelor fizice, juridice şi ale statului ucrainean.

„Ucraina va avea sarcina dificilă de a reconstrui ţara şi de se redresa după război. Dar această redresare nu va fi niciodată completă fără un sentiment al dreptăţii pentru victimele războiului” dus de ruşi, a declarat ambasadorul ucrainean la ONU, Serghi Kisliția, de la tribuna Adunării Generale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat rezoluţia. „De la eliberarea Hersonului la victoria diplomatică de la New York. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite tocmai a dat undă verde creării unui mecanism de despăgubire de către Rusia pentru crimele comise în Ucraina”, a declarat el pe Twitter. „Agresorul va plăti pentru ce a făcut!”, a adăugat Zelenski.

La sediul ONU din New York, reprezentantul Rusiei a denunţat dorinţa ţărilor occidentale de a legitima în avans folosirea a „miliardelor de dolari” din activele ruseşti îngheţate pentru a sancţiona Moscova, inclusiv pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina.

Richard Gowan, analist la International Crisis Group, a explicat pentru AFP că „rezoluţia nu va fi obligatorie, dar va oferi Ucrainei o bază politică pentru a pregăti terenul pentru a obţine despăgubiri din partea Rusiei”.

                                                                                                                   Adina Silav