16 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 17:38
No menu items!

Nicu și Marcel s-au înțeles: Alegeri prezidențiale în septembrie, alegeri locale și europarlamentare comasate în iunie. Liste comune doar la europarlamentare

spot_img

Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune doar la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale, au anunţat, miercuri, într-o conferință de presă comună, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, și premierul Marcel ciolacu, președintele PSD.

Șeful PNL a subliniat că decizia de comasare a alegerilor a fost luată după consultările fiecărui partid în conducere.

„Decizia coaliţiei este de a comasa cele două runde de alegeri. Această decizie a urmat unui proces prin care fiecare dintre noi am consultat birourile de conducere politică ale partidelor, ne-am reunit apoi în coaliţie şi suntem prezenţi pentru a prezenta această decizie finală, care, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forţe proprii iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună”, a declarat Ciucă. 

Marcel Ciolacu s-a referit la avantajele comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale.

„Faptul că am decis să facem această comasare nu este ceva împotriva democraţiei, ci, dimpotrivă, un vot în plus pentru democraţie şi pentru a avea o reprezentare corectă pentru români. Am decis, şi le mulţumesc colegilor mei din PSD, astăzi, la fel ca şi colegilor din PNL, să avem şi o alianţă electorală pentru europarlamentare”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul şedinţei decisive a coaliţiei privind organizarea alegerilor, desfăşurată, miercuri după-amiază, la Palatul Parlamentului.

Calendarul alagerilor va fi următorul:

  • 9 iunie – alegeri europarlamentare și alegeri locale comasate
  • septembrie (posibil 8-22 septembrie) – alegeri prezidențiale
  • 8 decembrie – alegeri parlamentare.

Întrebați de ce au liste comune doar la europarlamentare, nu și la locale, cei doi lideri au afirmat că au fost discuții aprinse în partid, Ciucă menționând chiar că „ar fi fost o greșeală”.

„Am avut dezbateri. Sunt abordări care fac obiectul alegerilor. Nu putem vorbi de alegerile locale care au o altă configurație., La alegerile europarlamentare discutăm de reprezentanții României. La nivelul fiecărei filiale vor exista strategii specifice, sunt diferențe și în mediul urban și rural. Au fost elemente de divergențe în coaliție, dar au fost argumentate. Dacă se va reuși la nivel local să se depășească aceste lucruri, fără se depășească liniile roșii, îmi doresc foarte mult”, a declarat președintele PNL.

Conform unor surse politice, la discuțiile din conducerea PNL, Nicolae Ciucă, Gheorghe Falcă și Cristian Bușoi au susținut comasarea și listele comune, iar Ilie Bolojan și Robert Sighiartău s-au opus. Bolojan a spus că participarea la liste comune cu PSD ”este un dezastru și ne pierdem identitatea și nu o să mai revină electoratul la viitoarele alegeri spre PNL”.

Marilena Nedelcu