9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:52
No menu items!

Nicușor Constantinescu mai stă în SUA

spot_img

Urmărit internațional în baza a două mandate de arestare, președintele suspendat din funcție al CJ Constanța mai are viză de ședere peste Ocean pentru încă trei luni

Nicusor Constantinescu_SZ

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, luni, că autorităţile americane i-au prelungit cu trei luni viza lui Nicuşor Constantinescu – președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanța, urmărit internațional în baza a două mandate de arestare emise de instanțe românești – în baza documentelor medicale prezentate de acesta.  Edilul Constanței a adăugat: „Aşa de periculos este că i-au prelungit viza”.

Întrebat luni la Curtea Supremă ce veşti mai are de la Constantinescu, Mazăre a spus că a mai vorbit cu el şi că, din câte ştie, acesta aşteaptă „să intre din nou în operaţie, să îi scoată punga de puroi”.

Edilul a precizat că Nicușor Constantinescu nu poate fi considerat o persoană periculoasă, de vreme ce autorităţile americane i-au prelungit acestuia viza cu încă trei luni, ca urmare a documentelor medicale pe care le-a prezentat.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Justiției cere, în sfârșit, extrădarea lui Nicușor Constantinescu din SUA

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), însă a fost menţinută și de această instanță, pe 7 august. Magistrații CAB au arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că „inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York„, la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Pe 29 august, tot CAB a admis o contestaţie în anulare a procurorilor anticorupţie, stabilind astfel ca Tribunalul Bucureşti să emită mandat european de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu şi să-l dea pe acesta în urmărire internaţională.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, aflat în continuare în SUA, arăta, într-un comunicat transmis în urmă cu o săptămână, că a informat mai multe instituţii, între care Ambasada SUA şi Departamentul de Stat al SUA, despre „deciziile abuzive” luate împotriva sa.

Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.

R.D.